„Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 1 Corinteni 14.7-8
Da, chiar şi lucrurile neînsufleţite au un duh specific, dat de impactul pe care îl au asupra noastră. Pavel enunţă lucruri care dau sunet, sunetul poate avea mare forţă. Linişteşte sau agită, mângâie şi mobilizează sau incită la ură, la mânie, la dezmăţ.
Fiindcă duhul lor vine din atingerea cu duhul celui care le mânuieşte… Un instrument muzical se lasă uşor manipulat de cunoscători. Şi cu cât interpretul e mai artist, cu atât mai meşteşugit va interpreta instrumentul… Oare noi, oamenii nu suntem ca nişte instrumente, iar Artistul nu e Dumnezeul nostru?
Ne-am întrebat vreodată dacă suntem fluier sau alăută…? Sau trâmbiţă pregătitoare de luptă? Nu ne interesează cât de desluşit se aude sunetul nostru? Sau ne punem surdina ca să nu ne speriem noi înşine de Artistul nostru?
Eu scriu şi spun poezii. De cele mai multe ori simt ce şi cum trebuie să spun pentru ca mesajul transmis să ajungă la ascultători. Vorbesc despre ascultători, fiindcă de obicei cititorii folosesc textele ca pe un fel de materie primă: le prelucrează cu mintea lor făcându-le, de cele mai multe ori să sune altfel, mai bine sau mai rău, după subiectivitatea fiecăruia. Duhul în care rostesc poeziile mele va ajunge la ascultători şi va marca, chiar dacă, uneori textul e mai puţin măiestrit articulat.
Cu cât totul e mai natural şi mai sincer, astfel ca toţi să găsească acolo duhul adevărat din Duhul Marelui Artist şi forma naturală, „ecologică”, pe care o poate da un instrument de cea mai bună calitate, de un Stradivarius al poeziei, desluşirea cerului s-ar face mult mai lesne. Nu mai spun de cei înrolaţi în lupta cu zgomotele zilelor…
Recomand însă folosirea surdinei acolo unde riscul de poluare fonică e crescut. Unde nepricepuţii, dar uneori atât de „plinii de duh” ai poeziei şi ai altor instrumente nu fac decât să zgârie sensibilităţi şi să se (auto)flageleze, existând uneori riscul să deformeze gustul comun orientându-l către ei înşişi… Dacă mă pricepeam să cânt la pian mai bine decât scriu poezii, nu aş fi scris poezii. Sau daca eram expert la croit pingele…
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
Am citit poezii „populare ” crestine in care simplitatea cuvintelor si chiar fara”nepriceperea in versificatie”,aduceau in atentie Adevarurile vietii…
Orice poezie „zgaraie sensibilitati”,orice tip de poezie are cititorii ei,si in fine orice poezie scoate la suprafata in felul , ei subiectivismul autorului in sentimente .
Si poezia ta este foarte personalizata , si plina de „eu”poetic –daca scrii poezie crestina ,atunci scoti un anume tip de sentimente din cititor…daca e poezie de dragoste, vei scoate sentimente de dragoste…si tot asa…
Sunt autori crestini contemporani(si mentionez!nu ma refer la ce scriu eu!)care poate nu au acelasi talent cu tine,poate sunt mai simplii in scriere …dar aduc in sufletului cititorului ,gandul cerului si al vesniciei, fara prea multa „slefuire literara”in vers…
Tu ai stilul tau…cititorii tai , altii au stilul lor cititorii lor–scopul comun este mai important…poate ca si tu daca ai incerca sa canti la pian pentru a face placere cuiva chiar daca esti afon , faptul ca ai acceptat sa staiaplecat peste clape poate insemna mult….asa fac si unii scriitori de dragul cerului scriu cu gandul ca poate El se va bucura de versurile pe care i LE inchina chiar si cu stangaciu ..uneori .Stilul tau nu poate fi stilul tuturor…
De acord, cu oarece reţineri… Din nefericire, cei care ştiu că scriu prost, dar sunt fericiţi să scrie doar pentru El, închinându-se în mod real cu versurile lor, dar în taină, în cămăruţa lor, în „sertarul” inimii lor, nu există ca poeţi, fiindcă nici nu încearcă să o facă. Bisericile sunt însă pline de poetaştri frustraţi, plini de ambiţii literare nerealizate şi nerealizabile, lipsiţi de talent şi de orizont literar, atât de bătăioşi în ignoranţa şi aroganţa lor, că Duhului Sfânt pe care-L invocă se stinge repede…
poate ca … „frustati plini de ambitii nerealizabile”, nu au avut niciodata posibilitatea de a invata „”arta literaturii adevarate””, sau daca au invatat-o,a fost intr-un mediu in care nu rugaciunea era cea care „deschidea lectia”…printre unii ‘frustrati”, pot exista si „sinceri” care vor mai mult…Duhul Sfant din fericie nu se stinge asa usor…Cu sau fara poezii cizelate ,El exista si actioneaza dupa legile lui Dumnezeu, nu a unor versuri.
Cum spuneam -eu personal cred in simplitate,si in „invatarea pana in clipa mortii”,ar fi curios de vazut cum se poate transforma viziunea unor astfel de oameni ,prin rugaciune si educatie literara ,ca ambitii literare au ….
Nu există şcoli să te înveţe prezie şi bunul sumţ poetic. În astfel de activităţi fiecare e pe barba lui, Exist escriitori şi cititori. si exista critrică literară cărora aceştia îsi pot raoorta scrisul. Cel mai bine ar fi dacă si-ar autocenzura produncţiile până primesc un aviz de la o auroritate de praofil, Nu crezi că Duhul Domnului lucrează mai bine cu o sabie ascuţită decât cu una boantă., oricât de mari ne-ar fi ambiţiile literare şi cam învers proporţional cu aceste. Încă o dată: citeşte multă poezie bună, lasăte petrunsă de frumsesea altora, înainte să te admiri în propria-ţi oglindă. Descoperă-le secretele, în poezie meseris se fură. Şi nu de la Duhul Sfât….
Exista critica literara asupra poeziei crestine…si eu nu stiu?- ca eu personal as citi critica literara pe poezia crestina evanghelica…Cat despre autorii crestini ii apreciez atat timp cat nu scriu doar pentru a arata cat de extraordinar invart condeiul ,cand isi pun sentimentele traite la dispozitia cititorului dupa mine sint cei mai buni .Cat despre sabie imi rezerv dreptul sa cred ca ,nu e tot una sabia duhului ,cu sabia omului ,si ca, am mai multe de invatat de la Duhul Sfant (atunci cand il chem prin rugaciune)…decat de la oameni…
Cat despre frumusete ,nimic nu se compara cu frumusetea lui Dumnezeu si a creatiei LUI…Ceea ce numestu tu frumos in poezia crestina evanghelica ,s-ar putea ca eu sa consider urat….Mie imi place f mult Bacovia…tie poate iti place…alt scriitor -important este ca versul pe care il numim crestin sa ne duca cu gandul la mantuire..la vesnicie.Restul depinde doar de cititor si de feed-back-ul pe care versul scris il poate realiza in sufletul lui….parerea mea.
Probabil ai citi critica aceea care ţi-ar conveni. Nu cred că treaba Duhului Sfânt e să înveţe pe cineva să scrie poezie… sau să cureţe cartofi… Eventual îi asigură culesul din plin al tubercululor, toamna, dar numai dacă s-au făcut stropirile corespunzătoare.
Şi dacă numeşti urât ce Duhul împrună cu duhul meu adevereşte că e frumos, atunci scuză-mă tu… Suflete şe suflete…
cand am spua „urat”-ma refereaam la versificatie si la modul cum este aceasta asezata…e usor sa rasucesti spusele mele…dar sunt sigura ca ai inteles bine ,ceea ce doream sa exprim…mai clar :nu toate „tendintele „,si nu tot ce e ‘trendy”si se poarta in lumea literara laica e bun pt. poezia evanghelica’-dupa mine -si cu asta inchei discutia.