El vorbea cu idei…

Am revăzut filmul Isus, al lui Zefirelli.
Am priceput un principiu: Domnul Isus vorbea aşa cum a creat, vorbea ca Dumnezeu: El vedea esenţele şi denumea esenţele. El vorbea cu idei.
1. Când îi spune lui Petru, subliniind înţelesul numelui lui (piatră): “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica Mea” nu pe omul acela îl avea Domnul în vedere, ci tipul de tărie de caracter pe care îl reprezenta el. Adică aceia cu tipul de credinţă şi de slujire, dar şi de conducere şi iniţiativă asemănător cu al lui Petru, vor sta la baza Bisericii, nu omul Petru, sau alt om… El vorbea cu şi despre ideea de Petru.
2. Când îi spune, pe cruce fiind, lui Ioan: “Fiule, uite mama ta”, iar Mariei: “femeia, uite fiul tău”, El nu face decât să se delimiteze şi să se elibereze de firea omenească, de faptul de a fi fost “om ca şi noi”. Lui Ioan, ca şi Mariei, le spune că sunt şi rămân de aceeaşi fire omenească, nu stabileşte El noi structuri de rudenie , de altfel nefireşti şi neadevărate, ori încredinţări cu titlu de testament, şi această interpretare fiind cu totul forţată (Domnul nu avea cum să încredinţeze pe vreun om grijii altcuiva decât lui Dumnezeu). Mi se pare cu totul deplasată şi în afară de orice logică, situaţia în care El, care murea pentru salvarea întregului neam omenesc, în cele mai importante clipe ale împlinirii rostului pentru care venise pe pământ, să fie preocupat cu precădere de soarta a doar doi oameni, pentru care ar fi avut de asigurat o mântuire separată, unul prin celălalt: Ioan prin Maria şi invers…