Despre Crăciun

Peste tot în lume, oamenii sărbătoresc Crăciunul. Multe dintre tradiţiile de Crăciun au aparut însă cu mult înainte de naşterea lui Isus.

Crăciunul se serbează de mai bine de 4000 de ani, mult înainte de naşterea Domnului. Cele 12 zile ale Crăciunului, aprinderea lumânărilor, oferirea cadourilor, paradele, colindătorii din casă în casă, mesele de sărbătoare şi procesiunile religioase îşi au rădăcinile departe în timp, la mesopotamieni.

Multe din aceste tradiţii au început cu celebrarea mesopotamiană a Anului Nou. Mesopotamienii credeau în existenţa mai multor zei şi a celui care-i conducea – Marduk. În fiecare an, la sosirea iernii se credea că Marduk purta război cu forţele răului, şi avea nevoie de susţinători – mesopotamienii serbând astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia să jure credinţă zeului Marduk şi să moară până la sfirşitul anului, alăturându-se astfel zeului şi oferindu-i ajutor pentru câştigarea războiului. Însă era îmbrăcat în haine regeşti un criminal de rând, care era sacrificat în locul regelui.

Persienii şi Babilonienii aveau o sărbătoare asemănătoare numită Sacaea, aceasta incluzând şi o parte în care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stăpâni, iar aceştia, sclavi.

Primii europeni credeau în spirite, vrăjitoare, stafii şi spiriduşi. Când se apropia Solstiţiul de iarnă, cu nopţi lungi şi zile scurte, oamenii se temeau că soarele nu se va mai întoarce şi ţineau serbări şi ritualuri închinate acestuia, implorându-l să revină.

În Scandinavia, pe timpul iernii, soarele dispărea pentru multe zile. Dupa 35 de zile, erau trimişi în munţi cercetaşi care să vadă când va apărea acesta, iar la aflarea veştilor bune se sărbătoarea Yuletide, cu ruguri uriaşe aprinse şi uneori cu crengile copacilor împodobite cu mere, care să reaminteasc despre revenirea primăverii şi a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similară cu Zagmuk/Sacaea închinată zeului Kronos care purta război cu Zeus şi Titanii lui.

Romanii îl sărbătoreau pe zeul Saturn, sărbătoarea se numea Saturnalia şi ţinea de la mijlocul lunii Decembrie până pe 1 Ianuarie. Sărbătoarea includea carnavaluri pe străzi, mese festive, vizite la prieteni şi schimburi de cadouri aducătoare de noroc. Romanii îşi împodobeau casele cu ghirlande din laur şi brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii şi sclavii îşi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sărbătoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o păgânism, pentru că onora un zeu pagân. Primii creştini au vrut ca sărbătoarea în amintirea naşterii Pruncului Isus să fie o sărbătoarea religioasă solemnă, nu una plină de excese, păgână, precum Saturnalia.

Pe masură ce creştinismul câştiga teritoriu, biserica era alarmată de faptul că cei convertiţi continuau să serbeze Saturnalia. Deşi iniţial Biserica a incercat să interzică aceasta sărbătoare păgână, ulterior a decis ca aceasta să fie schimbată şi închinată naşterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.

Unele surse susţin că sărbătoarea Crăciunului a apărut ca o competiţie la sărbătoarea păgână Saturnalia, în luna decembrie. Ziua de 25 decembrie nu era sfântă doar pentru romani, dar şi pentru persieni, a caror religie – mithraismul, era în competiţie cu creştinismul. Până la urmă însă, biserica creştina a reuşit să preia entuziasmul, luminile şi cadourile de la Saturnalia pentru sărbătoarea Crăciunului.

Ziua în care s-a născut pruncul Isus nu se ştie cu precizie. Deşi fusese sărbătorita până în anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sărbătoare solemnă. Din 350 AD s-a decis ca această sărbătoare să aibă loc pe 25 Decembrie.

Publicitate