Al Tău bal

Ianuarie 9, 2010

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.


Înviere şi-alin

Aprilie 21, 2009

Mă străjuie arborii Duhului Tău,
De-atâta pădure, mă-nchin…
Sunt din rădăcină de bine şi rău
Suită în fruntea Ta spin.

Şi lacrima nu mi-e destulă să ţes
O rază măcar, să o pun
Diademă fiinţei pe care-ai ales
Din mute meleaguri s-adun.

Învăţ nemurirea privind cum mureai,
Să fiu mă deprind, când nu sunt…
În falduri de aur drapat îs şi mai
Ca oricând depărtat de pământ.

Încet ca o boare cuvânt mi s-a dat
Prin oameni cu răni să colind
Poveşti de iubire şi de vindecat
Şi lămpi de zâmbire s-aprind.

Mă străjuie arborii Duhului Tău,
De-atâta pădure, mă-nchin…
Sunt din rădăcină de bine şi rău.
Mă fă de-nviere şi-alin.


Gând de Paşti

Aprilie 18, 2009


Îşi plâng în zori felinele privirii
Un orizont pierdut în neguri şi
În mâzga-ndoliat-a neiubirii…
Mai poate oare văzul lor a fi?

În primăveri cu nume de durere
Cresc flori de sânge pe romanul bici.
Un gând încrunt s-a istovit a vrere
În vinerea ce nu e de pe-aici.

Un timp moşneag de-atâta ură strânsă
S-a năpustit din hăurile lui
Să rupă cea iubire nepătrunsă
Din palmele şi coasta Domnului.

Când mângâierea stă în palma vie,
Iar dragostea în inimă de jar,
Satan ales-a crucea, să-L răpuie
Să nu mai poată să mai fie iar.

Şi-n cupa lor cu albă mirodire
Şi-au plâns mironosiţele nădejdi,
Ca lacrimi sfinte, musturi de iubire,
Din ochi ca iazuri vii, împărăteşti.

Iar când făptura-I, din a treia zi
Făcut-a-n lumea plânsă, veşnicie,
O Înviere de Isus veni
Ca peste toţi Iubirea Lui să fie.

HRISTOS A INVIAT!


Balada săptămânii mari

Aprilie 15, 2009

(sau ieşirea din răni)

La capăt de timp şi de dor
Stau oamenii-n ranele lor.
Un prag al durerii mai este
De pus într-o plânsă poveste.

Când veacul o spune, o iotă
Din ea înălţat-a Golgotă.
Spre ea, din mistere hotare
Porni săptămâna cea mare.

Şi-n zi, ca-n pocale de vin
Satan mai turnat-a un chin.
Şi-un Miel îndura fără glas
Adâncul amarului ceas.

Un Domn răsucit sub un bici
Sorbea ura lumii de-aici,
Mai dând săptămânii o zi
În care-o putea a izbi

Cerul cu pumni şi piron,
Batjocorire de Domn…
Şi-n ziua din urmă pe-o cruce
Cioplită în grabă să-L urce.

Dar din săptămâna cea mare
Născutu-s-a an de-ndurare.
Din ura ce lumea şi-o piere
Ţâşni o iubire-nviere.
La un capăt de săptămână
Acum stau cu Domnul de mână.
El mă cerne prin urma de cui
Şi mă pune-ntre ranele Lui.

Că-n oricare rană-nviată
Se află o fiinţă iertată…
De-atunci, înviaţii, în zbor
Ies zilnic din ranele lor.


Îndepărtarea umbririi

Aprilie 3, 2009

Când Domnul va îndepărta umbrirea
Ce mă ascunde într-un colţ de veac,
Voi şti că nu-i departe fericirea,
Că-nsingurarea morţii are leac.

Departe de am fost, acum sunt ploaia
Care asudă ţărmul nisipos
Al clipelor când mi-a umplut odaia
De adevăr, de viaţă, de frumos…

Cântând am pus tot omul ce-s ofrandă
Pe-altarul înălţat de-un Bun Păstor
Şi când în mine timpul stă să cadă
Eu fac din el însămânţat ogor.

Cu lacrimă îl ar şi cu mirare
Şi îmi petrec spre răsărit privirea.
Aştept un zvon de împrimăvărare
Căci Domnul mi-a îndepărtat umbrirea.


Crăciun fericit! şi La mulţi ani!

Decembrie 25, 2008

Fie ca, de la cel dintâi scâncet şi până la ridicarea în slavă, Pruncul să vă umple cu viaţa-I şi cu binecuvântările Lui!


Ca pe ani

Noiembrie 19, 2008

Eram singuri, ascunşi în noi înşine,
Cu tăcerile ca nişte gulere de hultani.
Veneau vârstele să ni le amuşine
Şi le spuneam, gârbovindu-ne, ani.

Eram singuri, mereu mai singuri,
Ca nişte ciuperci pe care părăsitu-le-au sporii.
Ne cuibăream inima peste grinduri
Încălzindu-ne cu cocorii.

Ceas de ceas hăuleam în surdini
Numărându-ne numele, de-ntristare.
Ecourile ni le purtam ca pe vini
De la mic la mare.

Ne pregăteai să răsuni de istorie,
Şi când nici nu ştiam de noi, tot Tu erai.
Aşa cum zborul unei albine înspre flori e
Taina când Tu călătoreai.

Şi ne întorceai din drum tocmai la vreme,
Înainte să cântăm din lebede arii mizere.
Pe aici nu se trece, pe aici se geme,
Pe dincoace-i pericol de cădere…

Şi luai indicatorul ăsta în spate ca să Te vedem
Cum alungai tăcerile căzute ca gulerele pe hultani:
Aveai cu Tine voinţa ca să Te vrem
Cu înviere cu tot, ca pe ani.