Psalmul de sub perfuzor 10

Nu zboară pietrele nearuncate, aşa spunea şi întindea mâna după câte una mai rea. Eu mă făceam mic, mic, nici nu ştiam cât de mic până nu începea să bată vântul: în praful stârnit eram acasă.

Apoi împrăştiam praful acela pe ultimul drum. Singurul pe care-l ştiam. Doamne, dacă vei trece pe aici, vezi că-s şi eu în dudul de sub perfuzor. Vezi că obişnuiesc să-mi plâng de milă. Şi că mă sperie toate alea.

Ştiu că nu sunt singurul, că lumea e plină de drumuri prăfuite, dar urmele paşilor Tăi nu fac decât o cale emausă, de la izvor la speranţă… De întors nu mi-a spus nimeni nimic. Aşa că încep să alerg.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: