Psalmul de sub perfuzor 10

Nu zboară pietrele nearuncate, aşa spunea şi întindea mâna după câte una mai rea. Eu mă făceam mic, mic, nici nu ştiam cât de mic până nu începea să bată vântul: în praful stârnit eram acasă.

Apoi împrăştiam praful acela pe ultimul drum. Singurul pe care-l ştiam. Doamne, dacă vei trece pe aici, vezi că-s şi eu în dudul de sub perfuzor. Vezi că obişnuiesc să-mi plâng de milă. Şi că mă sperie toate alea.

Ştiu că nu sunt singurul, că lumea e plină de drumuri prăfuite, dar urmele paşilor Tăi nu fac decât o cale emausă, de la izvor la speranţă… De întors nu mi-a spus nimeni nimic. Aşa că încep să alerg.