Cu tot încetul mirat de melcii privirii, tare aş vrea să înţeleg perspectiva… Cineva a denumit ziua de mâine a zilei de azi cu Sine şi de atunci spunem în şoaptă că vom. Nimeni nu ne întrece la asta.
Nu e mare lucru de înţeles, doar că gândurile noastre sunt jos, ciugulind ca orătăniile pleava generaţiilor trecute. Care generaţii au murit. Aşa ar trebui înţeleasă ziua de mâine, cu hamurile animalelor de povară ale vremii în dinţi. Şi cu zăbala iubirii pe faţă.
Restul e ca tragerea piciorului stâng: cu atât mai necesar e dreptul! Că mintea poate şchiopăta. De iubit, se iubeşte cu inima. Încercaţi!
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
de iubit se iubeste cu inima, si totusi „cat eu in ceea ce simt”… Daca nu ar fi atat eu poate nu ar mai fi atata tema in apropierea de oameni (pt mine vorbesc). Mi-ai oferit o ocazie frumoasa de autocercetare, multumesc! poate se vor vedea si schiombari.
De multe ori schimbările sunt ca unele boli: le trebuie timp, ca să apară. 🙂