A murit David!

iunie 13, 2009

David e nepotul meu, fiul de 18 ani al fratelui meu. A murit zilele trecute înecat în Dunăre. Nici acum nu i-au găsit trupul.Era copil al Domnului, băiat bun, tocmai termina liceul. Plecase cu câţiva colegi la scăldat. Am înlemnit. Inima a prins a orăcăi ca un amfibian strivit sub o piatră. Care era rostul morţii lui… Era doar întâmplare folosită de Dumnezeu „spre binele celor ce Îl iubesc pe El…?”

Au vreun sens întrebările, acum? A fost cineva pedepsit sau recompensat de Dumnezeu, astfel? Ştim cu toţii ce spune Scriptura. Dar cum se poate vedea cum se manifestă puterea lui Dumnezeu, aici? Cred că toţi cei afectaţi de dispariţia copilului au a alege cum. Am ales să mă rog. Să mă rog pentru liniştea celor rămaşi, pentru călăuzirea Domnului în propriile lor alegeri. Dar ei vor face alegerile…


Altceva: îmi scrie Iosif Mureşan de la Cluj

iunie 12, 2009

„În cadrul Atelierului de Creaţie CRISTIA, aş avea nevoie de poezii (texte pentru muzică), texte care să fie date concurenţilor, în una din cele 3 zile de concurs, pentru a compune muzică pe ele. Nu aş vrea să fie scrise toate de o singură persoană. M-ai ajuta să mă pui în legătură cu alţi câţiva scriitori (poeţi), cu care am putea rezolva. Versurile trebuie să fie cat mai bune, să aibă un numărm egal de silabe, iar poeziile să nu fie lungi. Nu ţin neapărat la o rimă strictă, dar să dea bine într-un cântec. Va trebui să avem acceptul în scris al textierilor pentru a da cântecele pe Credo şi să poată fi remixate pentru a deveni videoclipuri. Am pornit o mediatizare fără precedent a evenimentului şi m-aş bucura să avem o mână întinsă din partea poeţilor creştini, pentru a fi contemporani şi relevanţi cu creaţiile . Muzica poate fi un suport excelent şi pentru poezia creştină, de a fi scoasă la lumină.” Pentru detalii, puteţi lua legatura cu Iosif Mureşan la iosifmuresan@ gmail.com Sau îmi puteţi spune mie… Am putea face noi un concurs de texte, între noi, aici, pe blog, dacă vă interesează problema. Cele mai bune texte ar putea fi recomandate să fie folosite pentru CRISTIA. Am înţeles că ultimul termen e 1 iulie. Aşa că MULT SUCCES! Doamne-ajută!


Avem nevoie de cultură!

iunie 11, 2009

În ce mă priveşte, în ultima vreme, necazurile şi boala m-au cam interzis. Şi nu mă refer doar la ultimile zile. Nădăjduiesc însă ca în curând să se sfârşească măcar cu o parte dintre necazuri. Dumnezeu a binevoit să-mi trimită un ajutor potrivit (si foarte eficient!), astfel încât să mă pot aduna şi să lucrez încă. Am deschis, în sensul ăsta, o reţea pe Ning: http://culturapentruhristos. ning.com/

Vă rog să studiaţi şi voi problema şi să-mi spuneţi dacă doriţi invitaţii în reţea. În felul acesta vom diversifica activitatea culturală în limba noastră şi vom avea încă o dată privilegiul de a mărturisi Numele Domnului cu darurile noastre. Aştept la comentarii cererile voastre de invitaţie. Apoi şi voi vă veţi putea invita prietenii.


Când experienţa vieţii ia formă de poezie

iunie 10, 2009

lausrAşa se numeşte interviul apărut recent pe RomanianVIP.com
A trebuit să răspund la câteva întrebări…

Pe când lucram ca ziarist creştin m-am întrebat, la un moment dat: ce ar fi răspuns Domnul Isus, dacă ar fi fost intervievat de vreun reporter? Eu l-aş fi întrebat: „Cum este să fii Fiul lui Dumnezeu?” Probabil că ar fi răspuns cum i-a vorbit lui Isaia (parafrazez): „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, eram aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la Mine, şi voi nu M-aţi băgat în seamă.”

Şi m-am mai întrebat: „Unde este trecerea de la adevăr la mândrie?” Nici acum nu am găsit răspunsul…


Nu pot…

iunie 9, 2009

Nu pot numi cuprinsul în care cugeţi Tu,
Sau cum în el Numirea de Tine e mereu
Un gând de totdeauna ce-n necuprins căzu:
„Eu sunt cel care este… Sunt singur Dumnezeu.”

Nu pot numi Numirea de Sine ce-a umplut
Ceva ce noi numim visând, iubire,
Ceva ce noi pricepem c-a fost fără-nceput,
Dar ce e începutul, nu ni s-a dat a ştire…

Nu pot să-nlănţui moartea de care voi muri
Cum nu pot înverzirea din pom s-o dau afară.
Ştiu doar că din culoare în mine-o izbucni
O nouă şi măreaţă şi sfântă primăvară.

Aşa că pot Numire din El să fiu… Atâta!
E deajunsul vieţii când o trăiesc cereşte.
Nu vreau să ştiu iubirea ce e, neabătuta,
Ştiu doar că e ca zarea: din ce-o străbat, tot creşte.


Nu plâng, nu tac, nu uit, nu trec

iunie 5, 2009

Înregistrarea a fost realizată în septembrie 2007 de către Iosif Mureşan de la Studio Mesaj din Cluj, pentru Credo Television


Numai mâine nu-i poimâine…

iunie 4, 2009

DSC08339aNumai mâine nu-i poimâine şi voi avea iarăşi familia mea. Mai bolnav şi mai aproape de moarte ca înainte, dar om întreg! Dumnezeu ştie în virtutea cărei legi a compensaţiei îmi îngăduie ca, bolnav grav şi fără perspectiva însănătoşirii (dimpotrivă, sărac şi deposedat până şi de locuinţă de fosta soţie, care m-a aruncat de rău), beneficiez de serviciile exclusive ale unui înger, care se poartă cu mine de parcă aş fi singurul bun de pe lume… Sâmbătă mă voi cununa la biserica baptistă. Pentru mine, asta e o minune, indiferent ce comentează unii „binevoitori”. Iar eu am învăţat să preţuiesc minunile!…


Nesfârşire de rouă pe orhidee

iunie 3, 2009

Tumult primejdios încarcă ziua
în lungi secunde reci ca nişte suliţi.
Război sângeros se macină-n piua
orei, pe uliţi.

Prinşi între roţile catapultării
în miezul încăierărilor lumii,
câţi oare-ar vrea să se-ntoarcă uitării
din pântecul mumii?

Fericiţi, doar acei cu albe stindarde,
cu zâmbet şi porumbei în priviri,
făcătorii de pace, dătătorii de dar de
îndrăgostiri.

O strigare de flamuri de cerească oştire,
o şoptire de câmp, când îl sameni:
ferice de cei cu bună-nvoire,
bună ziua, măi oameni!

Cum pacea, ca un deal, pe fiecare,
fâneaţă fiecăruia îl dăruie,
ţine domnul pe cele de păci făcătoare…
Restul, se năruie!

Şi în alintul de mijire nouă,
ca o schimbare la faţă, de alizee,
va veni pacea Sa nesfârşire de rouă
pe orhidee.


Neprihănire între dureroase Golgote

mai 30, 2009

Flămând şi însetat în arşiţa vremii,
cu amintiri, în suflet, de răcoare,
când faptul serii tremură-n vecernii,
neprihănirea Ta mă doare.

Flămând şi însetat de curăţia
stropirii cu sfinţite untdelemnuri
mă plec în rugă: pune-Ţi Tu mantia
pe albe lemnuri.

Şi fă din ele crucea mea, s-o duc,
neprihănire între dureroase Golgote,
să urc spre Tine, Doamne, să tot urc,
să ies din umanele grote.

În largul albastrului pune-mă steag
al unei îngereşti biruinţi.
Trecător peste al neprihănirilor prag,
du-mă Tu între sfinţi.

Flămând şi însetat cum am fost până ieri,
azi mă saturi cu trup şi cu sânge.
Doamne, pâinea celei morţi şi-nvieri
în mine o frânge.

Ferice de flămânzi şi însetaţi după rouă,
de cei ce sorb din cer neprihănire.
Vor fi săturaţi la izvorul ce-şi plouă
susurul blând şi subţire.


de n-ar fi aur la capătul trudei

mai 26, 2009

***
de n-ar fi aur la capătul trudei
nu s-ar mai avânta căutătorii în labirint
sunetul de corn nu ar mai aduna vânătorii în hăituiri
şi întotdeauna
libertatea în Hristos are un preţ al ei
care doare uneori atunci
când căutătorii devin aurul căutat
iar vânătorii cerbul cel falnic de la izvoare

de n-ar fi aur la capătul trudei
nu ar străluci nimic din ce doare


Aşa de mare eşti Tu

mai 23, 2009

Doamne, aşa de mare eşti Tu,
Că îmi iau amintirile şi le fac dureri
De scăldat nefiinţa fiinţei de ieri,
Pe unde trecea amarul, cu vuietu’

O lacrimă ai, de aruncat peste noi,
Apoi se face valuri şi ne inundă.
Ca să ne prindă, iubirea întâi şade la pândă
În frumuseţe sau în noroi…

Şi ne adună de peste tot,
Cum puii sub aripi şi-i adună găina…
Că nu mai rămâne din zidurile groase decât verbina,
Când începe-un potop.

Nu vreau să ştiu libertate alta, decât a crucii
De a Te descrie intim şi curajos
Ca pe o alintare a lui Hristos
Cu împlinirea poruncii

De a mă face bun de gustat de cerul gurii
Dumnezeului marelui dejun al iubirii.
Când, Doamne, mă dai glăsuirii
Să fiu ca o respiraţie a pădurii

Din care ai ales copacul acela nedrept,
Din el meşterii trişti au cioplit lemnuri bizare
De adus învierea peste popoare
Şi în nebunie, un înţelept.


Mai mult, din ce în ce mai mult

mai 21, 2009

Mai mult, din ce în ce mai mult

___________________________________________________________

Mă vrei mai mult, din ce în ce mai mult-
se rupe lumea ca un colţ de haină
cuprinsă-n spini ce sfâşie o taină-
eu strig în rugăciune şi ascult.

Migrează către spaţii linişti sure
cu zbor ciuntit de vânători năuci…
Dar ca-ntr-o-ntâmpinare Tu m-aduci-
un fir de grâu pe-o buză de secure.

Scrâşnind, clipita-nvinsă mă renunţă
şi piatra ei, căzută-n gol, dispare.
Ieşt-am, Doamne, mut, din calendare…
Adun din Tine, ca un pui, grăunte!

Mă vrei mai mult şi sunt mai mult, mereu-
e undeva în cer o avalanşă…
Pe chipul meu, ca pe-o imensă planşă,
Şi-a desenat iubirea Dumnezeu.

Şi de atâta steag, ascunsă-i oastea
ce trece cu învingeri peste stele,
adastă-n graiul luminării mele:
merit eu, Doamne, oare, toate astea?

Mă vrei mai mult? Mă fă cum Tu mă vrei!
În mâna Ta sunt lutul ce pulsează…
E-n cer o veşnicie şi veghează
Cuvântul Tău în adâncimea ei.

Şi tac de mine toate ca de-o apă
ce-acoperă un ochi ascuns de mare…
Ieşit-am, Doamne, mut, din calendar
şi-s orb la Tine-n taină, să mă-ncapă!


Mai bate, inimă

mai 18, 2009

________________________________________________________

Mai bate, inimă, spune-I Domnului, rar,
ca frigul ţi-a frânt aripa alba…Iată,
acum agăţată-i în vânt, ca-ntr-un par,
şi-i gata s-o-ngheţe şi pe cealaltă.

Spune-I că nu mai poţi zbura, că nu mai ştii
drumul din aer al rugăciunilor.
Că nu mai cântă ca-n copilării
lemnul merilor, perilor, prunilor…

Spune-I cât te doare frica din ceilalţi,
visele din pietrele ce le pun căpătâi,
că, pe deasupra, plopii sunt mai înalţi,
că nu poţi, dedesubt, să mai rămâi.

Şi apoi, bate rar şi ascultă atentă:
El îţi va răspunde cu tine la toate.
Fiinţa Lui te va face rostire fluentă.
Mai bate, inimă… Bate!


Gând de trist

mai 16, 2009

Cum îşi cuprinde ceru-nvelitoarea
Dorind de păsări şi de aştri lucii?
Mai sus de el, cum se ascunde marea
Ca fără forma trupului nălucii…?

Nu spun nimic şi spusa toată-i gata,
Nu ştiu nimic şi neştiut rămân.
Străpunge-n sine aerul săgeata
Cu zgomot moale ca un pom bătrân.

Se lasă tristă seara pe solstiţii,
Trec oi la pas pe veştede alei…
S-a-mpotmolit în frig nervura viţei
Şi s-a ascuns în mine umbra ei.

Aşa că tremur ca o-ncheietură
De ploaie scursă pe ferestre şui.
Mai e, din drum, o biată muşcătură,
Dar umblet nu mai am şi umbră nu-i.

Doar ceru-l văd mereu apropiere,
Mereu venire şi mereu rămas…
Măsor cuvântul cu o grea tăcere
Şi alergarea toată cu-un popas.


Fericiţi cei cu duhul mai mic decât ei

mai 15, 2009

Se pleacă în rugă stindardele ierbii,
prin oşti de mătăsuri trece Duhul, foşnit,
îşi tremură lacrimile ochii, imberbii,
în verdele cel fericit.

Tu martor Ţi-ai luat pentru gânduri un  munte
şi cerul senin pentru-a Ta predicare…
În văioage cresc spini ce visează o frunte
ca o eliberare.

Fericiţi cei cu duhul mai mic decât ei,
cei cu umbră puţină adunată sub soare,
cei ce trec miresmaţi de-nflorire de tei,
deşi lumea întreagă îi doare.

Fericită mirarea ca o haină de rege
pe smerirea-ncântării-mbrăcată…
Fericiţi cei ce moartea nu vor înţelege-
veşnicia ei- niciodată!

Fericit gândul martor cel nemincinos
despre câtă în lume îngerească zburare,
peste clipele scurse inutil şi prejos
scări de cerească urcare.

Fericit cel mărunt sub lumina înaltă,
cel silabă-n a lui Dumnezeu poezie:
El o rimă-i va pune, cu rostire invoaltă,
în a cerului împărăţie.


Fericiţi cei ce plâng

mai 14, 2009

Duc ecouri din munte stânci pe aripa lor
temelii să le-aşeze-n case de împăraţi.
Fericiţi cei ce plâng în cotloane de dor:
ei vor fi mângâiaţi.

Se cuprinde-nserarea într-un bob de nisip,
dune lungi într-o viaţă se strâng.
Fericirea nu-i doar râsul veşted pe chip:
fericiţi cei ce plâng.

A venit răsărit, a venit şi s-a dus,
ziua poartă spre noapte popoare…
Decât orice dureri care-s azi, mâine nu-s,
mângâierea-i mai mare.

Mângâierea e ruga de la căpătâi
când îţi lepezi gândirea pe-o piatră…
De visările lumii, ostenite, haihui,
mângâierea te iartă.

Doamne, încă, pe munte, pui ecou nesfârşit
fericirii ce-n tine s-a strâns…
Mângâierea pe care Tu o ai dăruit
e-nvierea din plâns.

Pe cărări tăinuite între inima Ta
şi a mea, paşi îşi poartă fiorul:
va veni, ca în nopţi, după neguri o stea-
este Mângâietorul!


Ferice de cei milostivi

mai 13, 2009

Ca gingăşia gâzei când înconjoar-o floare,
uşurel atingând-o cu briza elitrei,
e mila ce lasă adânc de-nchinare
şi lacrimi, clipitei.

Ferice de cei milostivi pretutindeni,
în drag şi în ură,
cu uşile inimilor deschise-n armindeni
fărâmitură

de plâns închegat pe cel gol şi lipsit,
ca un strai călduros,
plâns milostiv, plâns fericit,
plâns unduios.

Ca un râu care-şi umple de sălcii malul
şi-adânc le adapă,
chiar dacă ele cu ramuri valul
i-l tot înţeapă.

Ferice de cei milostivi căci vor fi
podidiţi într-o grea bucurie:
mila lor ca un înger peste ei va veni
tovărăşie

înaintea oricărei făpturi de făptură umilă
la Scaunul lui Dumnezeu înfăţişată.
Vor avea cumpănita parte de milă
adjudecată.


Eram singur…

mai 11, 2009

Eram atât de singur în odăi
Şi toţi pereţii lumii mă priveau,
Că-n lacrimi năpădeau umbrite văi
Şi malurile parcă le urau.

Eram atât de singur cum nicicând
O piatră-n orb de mare nu s-ar şti,
În colţul ei un picur ferecând
Să se ascundă, orişice-ar veni.

Eram atât de singur şi rănit
De fiecare stea, în mine-nchis,
C-atunci când ai chemat nici n-am clipit,
Prea doborât de-nsiguratul vis.

Şi ai strigat din nou şi a mijit
La răsărit un abur de chemări,
Că pentru-ntâia dată am clipit
Din inimă ca din senine zări.


Doar dragostea Ta

mai 4, 2009

De n-ar durea

aprilie 29, 2009

De n-ar durea atât Mirele sfânt
Mireasa n-ar şti zbor de la pământ.
Un pom înlăcrimat din cer cădea
Cu tot cu roadă drept în Crucea Ta,

Ca însuşi ramul unei îndurări
Şi fructul copt din euharistii
Ce-aduce zilei luminaţii zori
În care Te mâncăm şi Te învii…

Eu nu ştiu salba vorbelor s-o leg,
Doar trupul meu ca tremur de-omilii
La gâtul vremii-n ani când înţeleg
Despre durerea pentru care vii.

Invers asist la propriile-mi gropi,
Ce bine că eşti pas pe marea lor
În care m-au vărsat ai morţii stropi,
Ca-n revărsarea galileelor.