De vorbă cu Liviu Mocan -4-

cortul.jpg

IP – Unii credincioşi evanghelici spun că sculptura, artele vizuale în general, ar fi idolatrie, facere de idoli, închinare la idoli, sau altceva de genul ăsta. Cum te aperi de asemenea acuzaţii? E ceva aici care nu se înţelege bine… Ideea de idol, sau idea de sculptură?

LM – Idolii popoarelor sunt demoni. Demonul este acel ce caută să îţi direcţioneze ascultarea, speranţele, iubirea, înspre o altă sursă decât Domnul.
„Israele, iată Dumnezeul care te-a scos din ţara Egiptului”, dansa Aron în jurul viţelului de aur…
Scena se petrecea în aceeaşi tabără a Cortului întâlnirii în care Domnul Îşi  exprima şi Îşi exercita prezenţa.
Cortul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeul lor real era, în întregimea lui, o capodoperă artistică, asemenea Templului din Ierusalim de mai târziu, asemenea Mântuitorului Hristos („Tu esti cel mai frumos dintre oameni”).

IP – În acelaşi context aş aminti şarpele de aramă, o sculptură înălţată la porunca lui Dumnezeu şi reflectând şi chiar realizând – cum avea să împlinească Domnul – idea de mântuire.

4lm.jpgImagine din expoziţia lui Liviu Mocan intitulată „Seminţe în ruine”

LM – Da… Iar Cortul şi mai apoi Templul, erau formate din expresii ale tuturor artelor frumoase ale vremii: sculptura ( heruvimi de aur cu aripile deschise deasupra capacului ispăşirii), pictura(alb,albastru,purpuriu,caramiziu, ceea ce înseamnă Hristos -Om, Dumnezeu, Rege, Mare Preot), arta textilă (îmbrăcămintele preoţeşti de o frumuseţe şi o simbolistică uluitoare, draperiile curţii, cele patru cuverturi ale sanctuarului, marea catapeteasmă), ceramica (vase diverse) etc.
Toate aceste obiecte de artă duceau un mesaj, exprimau ceva despre Dumnezeu şi despre Împărăţia Lui nevăzută.
Toate acestea au fost create la iniţiativa Domnului, la porunca Lui expresă, dusă până la ultimul detaliu.
Importanţa deosebită pe care Domnul o acordă Cortului reiese şi din cele aproape 50 de capitole care îi sunt dedicate în Sfânta Carte.

Erau aceste „lucrări meşteşugite de mâna omului”, idoli?
Contrazic ele porunca „să nu-ţi faci chip cioplit al lucrurilor care sunt în cer, pe pământ şi sub pământ”?
Domnul nostru, Cel care ne-a dat această poruncă (între cele zece), la doar câteva capitole distanţă în Sfânta Carte, în mod paradoxal la prima vedere, porunceşte lui Moise să le creeze în Cortul Său.
De ce?
Întrucât rolul tuturor acestor obiecte de artă era NU să îndrepte inima oamenilor înspre demoni, ci înspre El Însuşi, Dumnezeul cerului şi al pământului, înspre gloria Lui nemărginită, înspre planurile şi modalitătile Lui de salvare a „copiilor” Săi, înspre dovada prezenţei Lui de zi cu zi în pribegia noastră terestră…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: