Trecerea prin icoană (fragment 06)

***

când tragi perdeaua
îţi moare în suflet un pic vederea
sau doar plângi
ecourile bat în pereţii de cristal ai încăperii
unei singurătăţi calcinate
magma lor adulmecă teii bătrâni

a rămas din clipire pe floare un val
tu îl sfâşii cu mâna-nvelită-n tăciuni
a venit primăvara
dar nu înseamnă că dacă ma priveşti în ochi
faci anotimp cu durerea aia imensă
tot aşa când seara cuprinde adormiri
la volanul uitării şi lumea e un accident
nu înseamnă că nu e nevoie de tine

apoi Dumnezeu te cheamă pe numele mic
nu ştii încă din care lacrimă
dar cu siguranţă că vei afla
dacă vei plânge suficient
priveşte-Mă bine îţi spune
şi nu uita că zâmbetul nu înseamnă
că nu e nevoie de tine
 
***
nici nu e este vreme să mă transcriu
ne consumăm în iarba luminii ca merele
din care muşcă o carie de anotimp
vino mai aproape mi-e frig de nisipul uitării
hai să strănutăm amândoi
pagina asta până va înverzi
hai să o mototolim vertical
poate mai înflorim o dată

şi dacă da
era un zimbru
în două împuşcături paralele
sau doar iubirea

***

Doamne ridică-mi minutele
toate la rang de trăire
după aceea ascund zgomotele trunchiurilor de plop
aliniaţi ca la alarmă
eu n-am ştiut atâta timp să trec poduri
aşa că apa a rămas doar apă de ploaie
bine că mi-ai arătat un ponton
dar unde e malul fă-Ţi lumina salcie
şi pletele ei faţa Ta
ca să ştiu

Publicitate