se flacără lumina şi se piatră
şi colţuroasă-n stihuri se frământă
fiinţa mea în dor se-ndeodată
vederea mea în zbor se despământă
şi mă ciupesc cum corzilor vibrarea
scântei de spini măslini de rugăciune
în steaua magă se apleacă zarea
răsare peste iesle soare-apune
mai cald nu e ca-n nările de vite
decât în ochii Pruncului minune
se zbat în mine clipe despletite
scântei de spini măslini de rugăciune
This entry was posted on Joi, 20 decembrie 2007 at 3:36 pm and is filed under Audio şi video, Jurnalul scrierii iubirii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
 | clauclaudia la Înviere şi-alin |
 | Delia Filip la O suferinţă cu sceptru |
 | moira la Poţi gândi frumos despre … |
| Visul (1) – şo… la Care leu te mănâncă pe ti… | |
 | Liliana Corbu la Azi ne vizitează Lorelei |
| Bisericata.com… la O suferinţă cu sceptru | |
 | Stau de trei…… la Dacă eram fete, eram buni de… |
 | Spartacus la De ce sunt baptist |
 | ioan savu (ioan) la Poţi gândi frumos despre … |
 | cristinagabriela19 la Al Tău bal |
 | elena marin alexe la Crescătoria de balene |
| Fără măr « Con… la Scrisoare veche către un priet… | |
 | nicolae la O suferinţă cu sceptru |
 | LUCIAN B. la Cum a primit lumea evanghelică… |
 | Dan H. la Al Tău bal |
VĂ MULŢUMESC!
jurnalul scrierii iubirii
Jurnalul scrierii iubirii
Încă de la prima lectură mi-a sunat stănescian prima strofă. Excelentă!!!
Acum, mă minunez de iesle şi măslini. Bună cuprindere!
Cu drag,
A.Dama
Multumesc, A.Dama.
Eu tot revin la poezia ta, Ionatane, că nu ştiu dacă am nevoie de o altă predică de Crăciun decât poezia asta…
Iar am observat ceva: căldura din ochii Pruncului. La frigul de-afară, căldura privirii Lui ar face toată sărbătoarea!
Minunându-mă,
A.Dama
Iar eu revin la multumiri… Nici nu stii ce bine-mi fac aprecierile tale…
Excelent! Slava Domnului!
Mulţumesc, Ted. Uneori mai iese şi câte ceva fain… da rar!
Vezi, Ionatan, Ted a spus tot în trei cuvinte! Excelenţa ţi se cuvine, iar slava e a Lui. 😉
Să ştii că azi am stăruit iar asupra poeziei tale! Cum ţi-am spus, asta va fi predica mea de Crăciun. 😛
Azi am meditat la dorul în care făptura se-ndeodată. Dorul de El, dorul de cei plecaţi după cum a hotărât El să-i ia, dorul de cei dragi când nu sunt prin preajmă, dorul de noi mai buni.
Da, în asta aş vrea să mă-ndeodat! În dorul de mine mai bună!
A.Dama
Cred că am reuşit şi eu o dată în viaţă să scriu o poezie bună, iar tu o iei drept… predică!? Păi dacă-i aşa, mă apuc de scris predici!!!
Dragă Ionatan,
Dacă e să scrii tot predici din astea, nu te opri! 🙂 Oricum, noi ştim că sunt multe poezii bune scrise de tine, nu una.
(Dar nu-ţi spunem ţie! Nu încă.)
Dacă nu te deranjează, eu voi mai alege din această poezie câte-o sintagmă până în Ziua de Crăciun.
Azi am ales „se zbat în mine clipe despletite”. Acestei zbateri îi găseşte ritmul Cineva din afara timpului. Şi ce bine că le împleteşte El la loc când se despletesc!
Mulţumiri,
A.Dama
Nu ştiu dacă merit atâta atenţie… Şi oricum, mă onorează. Eu îţi mulţumesc.
E seara cântului multiplicat cosmic. Acum „mă ciupesc cum corzilor vibrarea…”
A.Dama
Bineînţeles că am păstrat „vederea mea în zbor se despământă” pentru Ziua Crăciunului.
Nici nu ştiu dacă aici mai e nevoie de explicaţii.
Privirea zburată către nepământ este ascendent concentrică.
Să ai Crăciun cu înălţare, Ionatan!
Cu drag,
A.Dama
Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc…! La fel de concentric şi de înălţat cum ai văzut tu poezia asta. Fie-ţi Crăciunul beteală!