Competenţă şi tăcere

Mesaj postat pe ClaS la data de 9 martie 2001

Stimată F,

Ai dreptate, cred că există această impresie, mai mult, că ea este aproape generală… Că unii ar fi mai competenţi ca alţii şi că, de fapt, cei ” mai puţin competenţi ” ar trebui să tacă. Tare mult aş vrea să renunţăm la reţineri de genul ăsta şi să discutăm liber, chiar dacă nu putem, deocamdată, decât să cerem lămuriri sau să punem întrebări. Nimeni nu e cu adevărat competent dacă nu îşi pune la dispoziţia celorlalţi competenţa.

Nu cred că T chiar asta a vrut să spună: că n-ar fi şanse pentru poezie şi ficţiune în literatura creştină de la noi, ci doar că este dezamăgit de receptarea lor acum. Şi fiindcă tinerii au mai puţină răbdare, de obicei, suportă greu prea înceata evoluţie a gustului comun. Părerea mea este că va veni timpul, poate peste o generaţie, poate peste două, când ceea ce dorim noi acum va fi deja nu doar ceva normal, ci chiar depăşit. De ce crezi că am dorit să discutăm?

(…)

Îţi mulţumesc pentru sinceritatea pe care o arăţi în legătură cu poeziile mele. Cred că ai dreptate, dar felul ăsta de a scrie, încercând o recreare a universului din elemente aparent disparate, îmi este prea profund întipărit în matricea artistică şi nu am de gând să renunţ la el. Dacă atmosfera care se naşte – său ar trebui să se nască – din poezie nu are viaţă şi forţă suficientă pentru a impresiona şi chiar a determina pe cititor în vreun fel sau altul (eu urmăresc ” felul” creştin!) atunci consider că este un text ratat.

Din punctul ăsta de vedere poţ fi salvate multe ” predicuţe ” , dacă suntem membri într-o biserică, e adevărat. Problema asta am încercat deja să o pun în discutie: nivelul de receptare determină calitatea culturală a mediului, sau invers?

Am spus o data într-o biserică penticostala că poezia este felul meu „de a vorbi în limbi” . E adevărat că este multă vreme de când am renunţat să practic o poezie a dicteului automat, dar nu pot opri să mi se întâmple ceva asemănător, atunci când scriu… Cred că poate fi în dezavantajul meu, în faţa unui cititor format, şi îmi recunosc lipsurile. Dar nu mereu mi se întâmplă asta.

(…)

Îţi mulţumesc, stimată F, pentru intervenţia ta.

Vă salut pe toţi cu inima!

Ionatan Piroşca