Medalierea divină

Ar trebui să sistematizezi, ar spune cititorul obişnuit cu tratate teologice şi cu alte lucrări serioase. Dar poţi sistematiza un jurnal…? O viaţă? O iubire? Poţi sistematiza ceva ce ştii dinainte. Iar eu nu ştiu dinainte ce voi spune. Mi se întâmplă şi scriu. Scriu iubirea care mi se întâmplă.
Păi, da. Ai timp. Eşti bolnav, nu mai poţi avea o viaţă activă normală, abia te mişti, nu eşti decât viermele care se târăşte, eşti handicapat cu acte în regulă şi speculezi pornirile generoase ale oamenilor cu frică de Dumnezeu. Dacă tot n-ai altceva de făcut, stai în pat şi te joci la calculator, scornind tot felul de bazaconii. Ceva care să se vândă bine nu poţi face? Dacă ai avea mai mult talent, cine ştie, poate că ne-ai interesa. Dar aşa…
De ce credeţi că vorbele astea ar însemna ceva pentru mine? Şi de ce totuşi trebuie să mă doară? Refuz să mă doară. Eu nu mă joc, dragii mei. Cu iubirea nu-i de joacă. Ştiu că dacă aş scrie o carte plină de bancuri amuzante sau de întâmplări fericite, de aventuri mai mult sau mai puţin fantastice, aş fi pe placul vostru şi probabil că aş avea mai mulţi bani. Dar am ales ca, din întâmplările lumii, să le caut pe cele alese de Dumnezeu în Planul Său.
Tocmai fiindcă ştiu că sunt bolnav şi fără prea mult viitor pământesc, mă preocup foarte serios de veşnicie. Ah, de ce n-am făcut asta din tinereţea mea? Dar parcă are vreunul dintre voi zile nesfârşite! Tot numărate vă sunt, fiţi siguri. Nu mor caii când vor câinii, veţi spune. Dar nu veţi spune că nu mor deloc. Şi v-aş mai întreba: v-aţi sistematizat moartea? Că eu asta mă străduiesc să fac. Din ceva ce se întâmplă tuturor, vreau să scot ceva ce e numai al meu. Veşnicia mea aşa cum este ea rostită de Dumnezeu în Planul Creaţiei Sale.
Vreau să-mi aflu identitatea mea în Hristos, Cuvântul Său. Fără sofisticării, fără pretenţii. Numai eu şi moartea mea. Nu vreau să-mi fie moartea o simplă întâmplare, aşa, ca spălatul pe dinţi după ce-am mâncat usturoi. Moartea are un sens extrem de important, la fel de important ca şi viaţa. „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Vă daţi seama? Moartea acelora pentru care a dat El pe Fiul Său… Extraordinar! NTR zice mai clar: „Moartea, dar cu sensul de „viaţa”… Pentru iubiţii Domnului nu există moarte decât cu sensul vieţii, al vieţii veşnice. Nu, viaţa mea nu e o întâmplare, suferinţele mele şi durerea, sărăcia şi boala, nu sunt o întâmplare, şi cu atât mai puţin moartea mea, încununarea de la marea finală, medalierea divină…