Şi vine Domnul! (Despre „Cuvinte la schimb”)

Suntem un organism, iar organismele se manifestă.
Indiferent de nivelul structurării şi al înţelegerii de sine, cu sau fără o identitate proprie conştientă, organismele se manifestă. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre conştiinţe, şi nu despre orice fel de conştiinţe, ci de conştiinţe creatoare. Şi… mai mult: conştiinţe creatoare creştine! Asta înseamnă că a face ceva, înseamnă, pentru noi, în primul rând, a dovedi că existăm. Şi nu oricum: că existăm în Hristos.
Porunca „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi stăpâniţi-l!” e valabilă pentru orice organism imaginat de Dumnezeu, atunci când a creat omul cu toate ale lui.
Nu vreau sa fac filozofie, nici teologie, poate un pic de poezie. Şi nu voi renunţa la ea. Trebuie să se vadă că suntem, dacă suntem cu adevărat.
Ideile, dacă nu ajung la fapte, rămân moarte. Credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi. Este o mare idee moartă! Acesta e principiul.
Apoi sunt rosturile breslei scriitorilor crştini, cele care vor colora faptele cu arome specifice. Iata cum arată ele, în viziunea mea:

1. Manifestarea orientată către lume, cea care include şi o dimensiune a mărturiei noastre creştine, foarte importantă. Chiar fără să vrem, Hristos va vorbi prin noi, prin ceea ce scriem, dacă Îi suntem devotati. Dar este foarte importantă aici, şi voi spune asta mereu, haina literara, forma… Sunt convins că, aşa cum nu se are în vedere fatza omului,
la Dumnezeu, nici fatza poeziei noastre nu contează, la El. Premiul Nobel pentru literatură nu este bilet pentru cer, fiţi siguri! Dar la oameni, da.
Ei vor evalua, vor compara, vor analiza forma, care, dacă-i satisface, îi atrage spre fond, adică spre o analiză mai riguroasă şi mai profundă a mecanismelor, a resorturilor intime, care au generat scrierea respectivă, ajungând astfel la inimă. Acolo unde Îl pot vedea, dacă este acolo, pe Hristos. El le poate vorbi, de acolo. Eu aşa înţeleg procesul. De aceea ţin cu tot dinadinsul la criteriul de expresivitate crestină în conceperea textelor, alături de cel de expresivitate literară.

2. Manifestarea îndreptată către semenii noştri creştini, către mediul evanghelic în special, care să vadă necesitatea unei evoluţii culturale – acum în curs, dar în fază incipientă. Trebuie să fim un fel de „Urcaţi în vagoane!” la fel de categoric ca pe peronul gării. Dar „antipredicuţismul” proclamat al celor mai mulţi tineri scriitori nu trebuie
umplut cu teribilism literar. Este foarte util un atelier literar creştin cum este „Cuvinte la schimb” sau aceste pagini, fiindca ele ajută la decantarea celor mai nimerite căi de a scrie, pentru a deveni relevanti ca şi creştini în lumea literară, şi, totodată, ca literaţi care au ceva deosebit de adus, alături de fraţii lor, pe altarul lui Hristos. Şi nu în ultimă instanţă este neapărat necesar ca jertfa adusă din talantul primit de la Dumnezeu să fie fără cusur. Aşa că excelenţa formală este absolut necesară.

3. Manifestarea îndreptată către noi nu este un aspect lipsit de importanţă.
Dimpotriva, ne ajută să ne dezvoltăm, să ne împlinim, să putem genera condiţiile necesare realizării celorlalte, amintite mai sus, care, la rândul lor, au conturat-o mai clar şi mai elocvent, într-un cerc fericit de cauze şi efecte.
Sunt convins că dezvoltarea culturii evanghelice bine înscrisă pe aceste coordonate va restructura întreaga societate românească în cadrul unei globalizări sociale care, după zvârcolirile naşterii şi împlinirii ei, sub semnul antihristic, va ceda frâiele în mâna Domnului. Aşa că problema reprezentativităţii personale, şi, la nivelul biografiei scriitoricesti, pe cea a răspunderii faţă de propria scriere, nu e de neglijat.
Pentru că orice tot se face din fiecare. Orice întreg, din fărâme. Şi vine Domnul…!

Publicitate