Poveste cu mine mâncat de zmei

Era odată ca niciodată un tânăr mâncat pe dinăuntru de zmei paralei pe care nu-i putea face să tacă decât dacă le umplea gâtlejurile cu alcool. Avea tânărul nostru un prieten, sau chiar mai mulţi, tovarăşi de pahare unul peste altul, toţi mâncaţi şi ei pe dinăuntru, dar verzi şi înfloriţi şi înfloritori pe dinafară. Aşa voia să arate şi el, tânărul nostru, ca o creastă de cocoş verde căţărat pe un morman de bălegar din ograda cu orgolii. Şi ce crezi că făcea el după ce începea cu al câtelea pahar, că restul le bause ieri? Predica!
Vorbea aşa de frumos şi pe din toată dinafara din Scripturi, că prietenii ramâneau blegi ca faţa de masă care, udată cu votcă şi plină de scrumul ţigărilor, rămânea să sc(he)aune în fundul vreunei spelunci.
Cita versete biblice şi bea mai abitir, ca să plătească amicii. Că erau ca vrăjiţi. Apoi ieşeau în aerul epocii de aur şi se întorcea fiecare la chiulul lui. Fiindcă desigur, erau în timpul programului, dacă nu-i apuca ora inchiderii crâşmei. Mare avantaj, că se născuse baptist… Ştia religia ca pe apa… pardon, votca din pahar.

Ce vreau sa spun? Că aveau idei şi visuri şi planuri mărete, mai ales tânărul cel ales (de mine)… Eu m-am pocait, dar a ramas amintirea să mă calce la dungă. Doamne, iarta-mă! Viorel, unul dintre prietenii de pahar, a murit la treizeci de ani. Şi ce frumos picta!tablou3a.jpg Am pe pereţii camerei gândurile lui colorate (în imagine).

Le mai pătează muştele şi le decolorează lumina. Apoi nu voi mai sti…
Valentin şi-a luat doctoratul în filozofie. E fericit cu a treia şi cea mai tânără dintre nevestele care i-au făcut fiecare câte un copil. Este ortodox (din cauza filozofiei), taică-său era legionar… El m-a cooptat în vara lui ’89, exact înainte de întoarcerea mea în biserică, într-un grup de luptă ilegală împotriva regimului, grup în care, cum aveam să aflu ulterior, cel puţin unul (din 5 oameni, adica vreo 20%) era informator. Umblau securistii după mine şi acasă, şi la serviciu… Poate că îmi voi cere şi eu vreodată dosarul de la securitate… Eu trebuia să mă ocup de tipografia clandestină. Făcusem rost şi de plumb. (Nu, nu ăla de care a murit dictatoru’).
Acum stau in fundul patului, rezemat de perne, că la masă obosesc repede, ronţăi un covrig şi mă spun.

Cimilitură? Răspunsul de citit pe răsturnate dedesubt? Gata. Am scris prea mult pentru azi. Nu mă mai ascultă degetele… Şi mai tre’ să şi corectez…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: