Technicalities

clas1.jpg

Mesaj potat pe ClaS la data de 26 martie 2001

Re: [cuvintelaschimb] Technicalities  

(…)
  
Dicteul automat este o modalitate a fugi de conştient, în intenţia apropierii de „iraţional şi ilogic, găsit pur în stare onirică”. Aşa spunea Lovinescu. Dadaismul, suprarealismul, sunt ambianţă pentru astfel de manifestări. Lovinescu asemăna plastic manifesatrea cu „o libertate saturnalica de sclav beat” Tristan Tzara, iniţiatorul dadaismului, nu e străin în scrisul lui de maniera asta.
 
Spuneam că a fost o vreme când am încercat să scriu aşa, în tinereţe. Nu am păstrat texte de atunci, dar am asimilat nu procedeul în şine, ci doar libertatea în asocierea imaginativă. Nu de „sclav beat”, ci selectivă, cenzurată de nevoia de claritate în expunerea gândurilor, în crearea atmosferei şi de eleganţa eufonică în poezie (sonoritate plăcută).
 
(…)
  
„sfatul pe care-l ofer de obicei celor pe care îi aud cu chestia asta, este: Citeşte, citeşte cît de multă poezie poţi. Poezie mare, bună.”
  
Da, este cea mai bună soluţie şi singura, cred, pentru a scăpa de teama că am putea copia – paradoxal, nu? Nimeni nu poate incrimina repetarea ideilor, dar forma trebuie să fie originală, iar originalitatea nu se obţine altfel decât filtrând forme, foarte multe forme, cât mai variate ca expresie, dar de cel mai înalt nivel poetic, prin propria personalitate artistică.
 
Un scriitor trebuie să fie un inovator. Tot ce e nou se face din elemente vechi de când lumea. Împletirea lor altfel decât o fac ceilalţi duce la originalitate. Iar aceasta -originalitatea – determină un alt fel de a fi, nu numai de a scrie. Şi invers… Un adevărat cerc binecuvântat!
  
Şi acum, ceea ce mi se păre cel mai important: despre poezia creştină.
  
După mine, problematica trebuie abordată din două direcţii. Generic, avem de-a face cu două componente: poezie şi creştinism. Eu îi spun „poezia de inspiraţie creştină”. Dacă pentru componenta poetică trebuie să respectăm norme ale scrierii (chiar dacă asta înseamnă lipsă lor – o normă pentru curente de extremă), pentru componenta creştină trebuie să fim creştini. Adică să-L urmăm pe Hristos. Atunci toată experienţa de viaţă care se va cere exprimată prin scris va avea o singură culoare: aceea a sângelui Său mântuitor vărsat pentru noi.
 
Dacă vrem să analizăm poezia unui astfel de text, privim cuvintele şi meşteşugul potrivirii lor. Dacă vrem să vedem creştinismul, privim pe omul de dincolo de text… Ce vedem acolo? Sunt eu sau tu, sau altcineva, sau este Hristos?
 
Cred că cea mai mare calitate a poeziei creştine este smerenia. Am trăit smerenie citindu-l pe Ioan Alexandru. Un poet creştin nu scrie în principal pentru nume, glorie, bani sau altceva din lumea asta, ci pentru veşnicie. Nu ştiu cum îşi va trăi acolo poezia, sau cum va trăi poezia lui, dar ştiu că dacă ea a fost creată în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos, ea va trăi!
 
De aceea mă feresc acum să cataloghez calitatea unei poezii creştine după creştinismul ei. O fac doar cu privire la aparenţele formale, dar „Dumnezeu priveşte la inimă”!
  
Important este ca un poet creştin să aibe ce arată Domnului, în primul rând. Dacă fondul este autentic, iar chemarea este reală (sunt atâţia poeţi închipuiţi!), poezia asta, fără îndoială, va străluci şi în formă!
  
Pe mine mă bucură şi cei care doar citesc. Înseamnă că-i interesează. M-aş bucura şi mai mult să ştiu că le şi foloseşte.
  
Îţi mulţumesc, F, şi gânduri bune tuturor!
  
Ionatan Piroşca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: