Frumoasele zile ale tinereţii

„Dar adu-ţi aminte de făcătorul tău în zilele tinereţii tale…” Ecleziastul 12:1


Şi Solomon cel dăruit cu înţelepciune ca nici un altul continuă enumerând toate neajunsurile care îl privează pe om de puterile sale fizice o dată cu înaintarea în vârstă.
De ce pledează Solomon astfel, căutând sa-i pună în gardă pe cei tineri, posesori ai „florii vârstei”, dar adesea inconştienţi de valoarea parfumului ei? Au vreo importanţă calităţile fizicului uman pentru Cel la care „nu se are în vedere faţa omului”? La urma urmei, relaţia cu Dumnezeu se realizează la nivel spiritual, pe El nu-l interesează „fizicul” meu, ci inima, cugetul… Mulţi oameni afirmă că „sunt gata să se pocăiască”, dar nu acum, acum sunt tineri, vor să se distreze, să-şi trăiască viaţa, o vor face mai târziu, la bătrâneţe… Şi poate că sunt foarte serioşi şi hotărâţi când spun asta, convinşi de nevoia asigurării unei vieţi sigure şi fericite după moarte şi de faptul că singura soluţie pentru asta este Isus. Dar vor fi ei mulţumiţi că au abordat astfel o problemă pe care o vor vedea cu totul altfel atunci când se vor pocăi? Daca vor trăi suficient să ajungă acolo…

Relaţia dintre Dumnezeu şi oameni este bazată pe dragoste, iar îndrăgostitul are nevoie să-şi exprime sentimentele nu doar în vorbe, ci şi prin acţiune. Credinţa adevarată hrăneşte fapte şi se hrăneşte cu fapte. Şi pentru orice acţiune, în universul nostru fizic, este nevoie de energie. Dacă aceasta a fost consumată – cei mai frumoşi ani! – în zadarul unor false împliniri, în căutări sterile şi amânări inconştiente, atunci când ajungem să-L cunoaştem şi să-L iubim cu adevărat pe Domnul Isus, ce puteri mai avem ca să-L şi slujim? Am vrea cu toată fiinţa să-i arătăm dragostea noastră, dar vlaga noastră s-a împuţinat drastic, trupul nostru refuză să ne mai ajute, iar inima tânjeşte, sărmana, plângându-şi regretele amarnice, după vremurile tinereţii…
Nu pentru că El nu ar sti că-l iubim dacă nu facem cutare sau cutare lucru, sau dacă nu nee asumăm cutare sau cutare misiune, ci fiindcă noi nu putem altfel!
Suntem atunci ca îndrăgostitul iubit la rândul lui, care nu poate face nici o mişcare pentru a-şi îmbrăţişa iubita, fiindcă a dărâmat el însuşi scara către balconul ei. Poate că serenada ar fi o soluţie, dar dacă şi chitara şi-a pierdut-o…? Şi apoi, parcă nici prea destulă n-ar fi, pentru o aşa iubire…

Dumnezeu, nu doar că-i abordabil, dar ne cheamă. S-a dat pe Sine, în Domnul Isus, morţii, pentru ca noi să trăim. El, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, s-a făcut asemenea nouă pentru a ne face pe noi asemenea Lui. Pentru ca noi să trăim şi să avem „viaţă din belşug”… Desigur, El poate turna viaţa Sa peste oricine, fie tânăr, fie bătrân, şi vor trăi în El şi unul şi celălalt. Plata Stăpânului este aceeaşi, indiferent de ceasul la care am venit pe ogorul Său fiecare dintre noi. Numai că unii n-am prea mai avut cum să ne arătăm hărnicia, nemaiputând,uneori, deecât să plângem de atâta iubire…! Cum este această iubire? Solomon a ales „Cântarea Cântărilor”, ca să încerce să o descrie…  

Publicitate