O pâine pe masă

(Din volumul „Tabla înmulţirii cu cerul”, apărut în anul 1998)

O pâine pe masă, clintită în rugă,
zi de zi, Doamne, Îţi mulţumesc pentru ea:
se pleacă-ntr-o parte şi-n alta, ca să ajungă,
mereu împărţindu-se între mine şi inima mea!

O pâine pe masă, ca un crucifix de mâncare,
zi de zi, Doamne, când mă închin.
O floare ca o jertfă în legănare
îşi dăltuie rădăcina-ntr-un spin!

În întoarcere către zâmbet, nu ştiu cum,
mi s-a întâmplat o lacrimă tremurând:
peste toate, o crâmpeie, acum,
de albie fără meandre şi prund…

Încerc să cuprind pâinea crescută pe masă:
mi se înghesuie gândul în faţă, ca un dor.
N-am să mai fiu, Doamne, niciodată acasă
în trupul cel trecător!

Pe plaja palmei o firimitură asudă
la amintirea unui bob de grâu
răsădit în liniştea ce inundă
nădejdea eliberată din frâu.

O pâine pe masă, rugată –
ceas de ceas, Trupul care se frânge…
Doamne, inima mea niciodată
altceva n-o să mănânce!