Al Tău bal

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.

Zaheu

Solare soboruri de îngeri întorc
O frunză cu pomul spre mine,
În ochii mulţimii Isus face foc
Se flăcără veşti despre Sine.

Pe-acolo îmi trec zi de zi ocoliş
De scundă, zaheică teamă,
Că n-oi reuşi nici măcar pe furiş
Pe Domnul să-L văd când mă cheamă.

Desfoi dintre umbre un mic amănunt,
Sunt eu căţărare-n coroană,
O stea preţioasă pe lume nu sunt,
Mai mult oblojire pe-o rană.

Dar casa, oricâtă ar fi, e a mea
Acolo e locul sfinţirii.
Căci astăzi e Domnul aici să îmi dea
Sărutul din prag, al iubirii.

Şi trec din obraz în obraz să-L primesc,
Pe buze îi simt veşnicia.
Înalt o fi pomul din care-L privesc,
Dar şi mai înalt e Mesia.

O suferinţă cu sceptru

O moarte grabnică, necruţătoare, sălăşluieşte în mine. Mă încolăceşte metodic, cu braţe lungi şi oarbe. Doamne, de ce am fost eu mai rău ca alţii?

Îmi privesc cărţile şi cred că înţeleg câte ceva. Citesc Scriptura şi mă încarc de speranţă. Oare suferă credinţa mea?

Îl iubesc pe Domnul şi îmi pun tot felul de întrebări. Vă iubesc pe voi şi, dacă aţi putea da vreun răspuns, v-aş pune aceleaşi întrebări. Dar răspunsurile îmi vin sub formă de suferinţă. Şi asta , nu de acum, ci de mereu.

Depind numai de minunile Lui. Ştiu că nimic altceva nu se poate împotrivi bolii apărute ca din senin, ca o suferinţă cu sceptru. Mă obişnuisem cu suferinţa, era ceva cunoscut, ceva devenit familiar, puteam scrie şi poezii pe seama ei… Dar aşa, nu mă mai pot gândi decât la durere, febră, planuri pentru testamentare abandonări şi cum să fac să ajung până la toaletă.

Dar El ştie toate astea. Facă-se voia Lui!