A patra zi de dus-întors

Psalmul de sub perfuzor 2

Inima cu anafoarele ei, Doamne, parcă ar fi Dunărea la Cotul Pisicii, spune din golurile ei mai mult decât înţelepciunea de-o viaţă, nici nu vreau să mai numesc alunecarea asta de pitulici în plasa durerii, vreau să adorm aici ca albul pereţilor.

Numai Tu nu te clatini când se întoarce cu susul în jos tot spitalul şi îi alunecă masca chirurgului de serviciu spre frunte. Parcă au pus mână de la mână culorile să cumpere un perete şi eu îl privesc fascinat, Doamne, uită-mă în tandreţe ca pe un peşte în mâl.

De parcă nu ştii toate astea,de parcă nu e clar că mă rabzi cum rabdă-ndrăgostitul absenţa ei. Trec de prima uşă, trec şi de a doua, cineva a mâzgălit tot coridorul cu uşi dincolo de care nu e nimic. Sunt şi alte locuri bune de murit, dar niciunul nu e atât de nimerit ca învierea, îmi spun.

Şi mă pregătesc să pun mâinile pe piept
de parcă aş potrivi penele pe o pasăre.

Publicitate