Cum trebuie să se raporteze creştinii la literatură în general?

Ieri seară RTC (Radio Torent Creştin) a inclus în emisiunea sa de joia seara (ora 22) un aşa zis interviu cu mine. Vi-l voi arăta şi vouă în câteva episoade.

Întrebările sunt cele din titlu

 Răspuns :

Nu sunt în măsură să dau reţete. Fiecare se raportează la viaţă aşa cum a fost învăţat şi aşa cum i s-a descoperit pe parcurs.
Sunt iubitori de cartofi, de fotbal sau de literatură. Şi rămân ei, oameni integri, curajoşi, credincioşi şi sinceri, pe care nu îmi propun să-i schimb. Doar să-i îmbogăţesc, dacă aş putea. Să-i fac să iubească şi mai mult ceea ce iubesc… Iar dacă ceea ce iubesc este Hristos, atunci valoarea literaturii este decorată cu Hristos.

Pornind de aici înţelegem că nu există un standard al creştinilor, privitor la ataşamentul faţă de literatură. Desigur, Biblia şi literatura devoţională au constituit făgaşul suficient şi necesar de raportare la credinţa sa, a fiecărui creştin evanghelic. Dar cerinţele de trai, acel „sunteţi în lume” al Domnului, au dovedit că o bună mărturie se face oferind un pahar cu apă celui însetat, dar apa trebuie să fie limpede, paharul curat, iar mâna care oferă, îngrijită. Cine îţi va primi paharul, dacă „unghiile” tale sunt murdare, cu negru pe dedesubt?

Oamenii, în general, iubesc literatura. Fiindcă literatura este săpată în ei. De copii, poveştile mamei, versurile cântecelor de leagăn, jocurile pline de farmec ale primilor ani, au creat aproape tuturor oamenilor un calapod de imaginaţie cu o putere deosebită. Pe acesta se pliază apoi concepţia despre lume şi viaţă specifică fiecărui individ, concepţie care îi va determina raportarea la literatură.

Sunt creştini care nu citesc decât Biblia, considerând orice fel de altă carte, păcat. Nu aş vrea să vorbesc despre aceştia… Alţii consideră că Biblia e prea grea pentru ei şi citesc tot felul de alte cărţi. Alţii o consideră la fel cu celelalte… M-aş bucura să văd biblia pe rafturile librăriilor, alături de celelalte cărţi, ziare şi reviste, dar se pare că e prea multă murdărie în lumea asta, ca să putem vorbi despre devălmăşie… Atunci, cine are dreptate?

Pentru mine e clar: creştinii trebuie să se comporte faţă de literatură ca şi faţă de sertarul cu cămăşi. Când plecăm la biserică alegem o cămaşă curată, cât mai elegantă, potrivită cu momentul şi cu personalitatea fiecăruia. Când aveam de purtat literatură, de ce să ne fie mânecile prea scurte, gulerul boţit, şi cu urme de la micul dejun pe piept?

Publicitate