Psalm de slavă

Când aripi rup din zbor câte-un hulub
Şi îl aştern aşa de lin privirii,
Atuncea, Doamne, mă visez un cuib
La căpătâiul preahălăduirii.

Atuncea vreau, din aerul ce-l sorb
Să mă desfăşuri ca pe o mantie
Un sceptru orizont suit din colb
Şi drept şi tandru ca o poezie.

Un psalm de mine răsfirat pe ani
Să scriu cu pana unui sentiment
Sau cu albaştri îngeri diafani,
Ca ape limpezi pe un continent.

Un psalm de slavă cât incendiul cel
Al unei inimi arsă de iubiri
Aş vrea să fiu… Iar glas să fie El
Să-mi facă flăcări din mărturisiri.

Publicitate