Crăciunul dăruit

„Am un dar… darul făra de pată şi fără vreo plată. Eu mă bucur de El, vreţi să ne bucurăm împreună?” spune Dumnezeu, aprinzând steaua puterii Sale în creştetul bradului creaţiei… Când S-a născut Hristos în Betleem, Dumnezeu ne-a spus pe înţelesul nostru povestea veşniciei întregi.

Evanghelistul Ioan numeşte povestea asta spunându-I „Cuvantul”. Ghilimelele sunt la locul lor, fiindcă orice nume omenesc am da noi esenţei dumnezeieşti, capacitatea de comunicare de Sine a lui Dumnezeu trece ca fulgerul dincolo de orice înţelegere a noastră. Noi Îi vedem doar “Lumina”, „Dragostea”, „Pacea”, “Înţelepciunea”…

Privim ferestrele sărbătorilor noastre de iarnă dincolo de care ne sunt copiii, brazii împodobiţi, odăile calde şi atât de dragi şi nu înţelegem că darul aşteaptă în liniştea unui gând, în ecoul unei bătăi de inimă, în sinceritatea unei lacrimi… Ne bucurăm zgomotos de realitatea amărăciunii mascate cîteva zile cu moşi crăciuni şi veselii somatice, după care ne întoarcem la moartea înceată a zilelor fără daruri… Uităm de darul Crăciunului, uităm că Dumnezeu e „Cel fără de zile”, că Darul Lui e mereul iubirii, fără de plată şi fără vreo pată…

Publicitate