Ca o leoaică ce-şi aminteşte pustiul

Mă gândesc la o pagină care să se cheme „Ultima impresie”. Sunt momente care chiar se vor poezite, un gând, un sentiment, pe care chiar aş vrea să le reţin, să le marchez aşa cum ştiu eu…

Să fie o pagină, sau să fie o categorie specială unde să pun fragmentele, impresiile astea… Da, cred că va o categorie nouă, rămâne aşa, ca postarea de la ora 14.

Domnul ne spune că nu mai suntem din lume, că nu-i mai purtăm caracteristicile, dar suntem în lume… Înconjuraţi , de multe ori striviţi sub loviturile ei, ştiind-o ca pe-un cal breaz, dar ignorându-i asalturile. Fiindcă tot El se roagă pentru noi să fim păziţi de cel rău…

Da, sunt un om pe care îl marchează sentimentele. De la ele la cuvinte e doar un infinit! Dumnezeu este una cu Cuvântul Său, învăţându-mă. Îmi iubesc Învăţătorul. Am mai spus asta AICI

Dincolo de adevărul ăsta e totul şi nu e nimic. Fiindcă sunt total în lumea asta, până în clipa când nu voi mai fi nimic pentru ea. Totul şi nimicul meu sunt în mâna Sa! Slăvit să-i fie Numele!

Deci cu începere de la ora 14, zilnic, voi posta succesiv toate impresiile adunate în 24 de ore de pe acolo pe unde trece lumea aceasta, atingându-mi într-un fel sau altul, trăirile… Iată prima dintre ultimele impresii:

***

să scrii poezii e ca şi cum ai aştepta
să ţi se întâmple o sanie
dar nu numai alunecarea ar fi

toată culoarea ţâşneşte de sub timpul trecut
eu vreau să-mi vopsesc casa în inimă splendidă
şi citesc că Dumnezeu este iubire
aşa că nu încurc furnizorii

la gară îmi săreai de gât
ca o leoaică ce-şi aminteşte pustiul

***
***

epavele nu au nevoie de un fiord
au toată marea aceea cu peşti şi albatroşi sus
epavele ştiu bine ascunzişurile scoicii
îi mângâie perla şi tac

dar ce facem cu fiordurile ce facem cu fiordurile
ele n-au nevoie oare de epavele lor
nu despre adâncime e vorba oare
nu despre disperare oare
isus priveşte trist

Publicitate