Se teme Dumnezeu de artă?

Aş intreba: dacă Domnul se temea de artă, mai îngăduia asemenea manifestări, invrednicind pe unii oameni pentru iscusinţe speciale?

De ce învăţăm să citim? Pornim de la o „tabula rasa” lăsată fiecăruia de Creatorul şi tot adaugăm acolo câte ceva, ani, şcoli, meserii, experienţă, pentru ce? Învăţăm să ne legăm la şireturi (vedeţi https://ionatan.wordpress.com/2007/09/07/doamne-iti-place-cum-ma-leg-la-sireturi/) şi cautăm să o facem cât mai elegant, să nu târâm capetele prin noroi, ne decorăm apartamentele cum ne pricepem mai bine, aşezăm floarea asta aici, tabloul ăsta dincolo, mileul ăsta, ce frumos e! uite aici, apoi admirăm mulţumiţi. Mergem la mare sau la munte, stăm pe plaja spălată de valuri, sau în poiana stropită cu fluturi şi flori, ne bucurăm în inima noastră, Îi mulţumim Domnului dar… anatemizam pe cel care a făcut frumosul. Pentru că din principiu nu ne intereseaza frumosul, ci închinarea noastră. Fiindcă e a noastră, fiindcă ne aparţine, chiar dacă e stâmbă, e a noastră, e gândită de noi, e efortul nostru, e… egoismul nostru. Cred că obtuzitatea multora vine dintr-un egoism urât şi dintr-un amar spirit de castă, nu din Duhul Domnului.

Solomon spune inspirat de Duhul, la Eclesiastul 9:10 „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” Nu spune „tot ce spune cutare”… Asta în contextul unei existenţe circumscrise arealului dintre Garizim şi Ebal. Ce vină am eu că Domnul a săpat în structura mea matrice poetică, sau la Liviu Mocan una plastică? Vinovat aş fi dacă nu m-aş închina şi nu L-aş lăuda cu ea. Am vorbit deseori despre misionarismul artistic creştin. Că adică noi, aştia care vorbim pe limba poeziei, sau sculpturii, sau picturii, avem marele privilegiu de a misiona în lumea care vorbeste aceeaşi limba cu noi. Eu nu contest calitatea cuiva care ştie patagoneza de a misiona în Patagonia, şi am totală încredere în el, ba chiar ii dau bani pentru asta, el de ce să conteste dreptul sculptorului, sau poetului, de a misiona pe limba sculptorilor sau poeţilor în lumea sculptorilor sau poeţilor? Dacă nu înteleg limba asta, de ce mă bag?

Că ne-am crede mai deştepti, noi aştia care ştim limba artei… Sigur că da, ar fi absurd să nu fiu conştient de ceea ce stiu şi să nu-mi dau seama că nu toată lumea vorbeşte limba mea, aşa cum ar fi la fel de absurd să nu fiu conştient că nu ştiu patagoneza şi că nu am ce cauta acolo, iar că ăla care o ştie e mai deştept la patagoneză ca mine… De fapt, termenul potrivit era „pregătit”, dar uneori pisicile dau lecţii de scuipat (atunci cand nu ajung la caşcaval).

Acuz de incultură flagrantă şi de ignoranţă orice manifestare de intoleranţă faţă de ceea ce îi depăşeşte pe toţi aceia care, după modelele dintotdeauna ale inculţilor şi ignoranţilor, nici măcar nu ştiu să tacă despre ce nu cunosc, dovedind orgoliu păcătos. Ei, aceşti „învăţători” neînvăţaţi fac totul doar „din duh de ceartă şi slavă deşartă”…

Acuz orice pomenire a cuvântului „misiune” de către oameni care nu înteleg dimensiunea culturală a umanităţii. Acuz de pornire partinică şi de egoism contrar spiritului Scripturii orice afirmaţie defăimatoare la adresa credinţei creştine a altora. Eşti sincer în credinţa ta şi în închinarea ta la picioarele lui Hristos? Eşti al Lui, indiferent câtă lepră ai avut pe tine! (vedeti si https://ionatan.wordpress.com/2007/06/16/statistica-cenusii/)

Publicitate