Nici un glas nu strigă în pustie mai mult decât e pustia.
Nici o vrabie nu suferă de sete mai mult decât e lipsa de apă.
Şi oricât am fi noi de glas, cuvântul are acelaşi rost al lui.
Orice spunem e important.
Îţi multumesc, Doamne, că spun… Că spun şi că tac. Si că iar spun.Spusa din mine devine spusa de dincolo de mine, spusa din celălalt. Undeva e o galerie străbătuta de aste spuse în călătoriile lor către ceilalţi. Ea se numeşte poezie. Sigur că nu încăpem cu totul acolo… Doar cu un colţ de sentiment, cu o şuviţă de imaginaţie, cu un licăr de joc… Poate dacă m-oi face mic, mic de tot… Căci cel mai mic va fi mare în Împărăţie…
Monologul e ca apa care spală oglinda. Sau ca cerul care spală apa… Sau ca o noapte în care pătrude lumina… Când ne uităm în această adâncime, începe dialogul.
Aşa că mă uit mereu în oglindă. Doar de-aia mi-am făcut blog…
… tu ai blog fiindca „spusa ta… devine spusa din noi”…aici incercam sa ne regasim un pic…’ea se numeste poezie”….da si uneori se numeste lacrima din ceilalti care te citesc,care IL citesc pe EL( prin tine) care stau la un popas …cu tine cu EL cu toti….si uinii plang mai mult decat altii cand privesc in aceasta adancime …de aceea ….
Si mai mult decat atat, cand ma uit in oglindă Il vad pe El. Doar traieste in mine. Pe mine ma vad cand privesc in… mormant!
atunci citste ps care spune „Iti multumesc ca m-ai creat o fiinta asa de minunata”parca 138…
Din fericire nu pe David îl văd când privesc în oglindă. 😉
Suceste-te cat vrei…in jurul oglinzii ca tot de ai creat EL vei vedea si cum el este Pretentios nu-si permite sa creeze decat de la superlativ in sus mai ales ca „te-a creat” prin jertfa…nu??parca asa spuneai si tu intr-o alta data…oricum am fi atata timp cat suntem sinceri cu EL nu suntem „morminte varuite”….
Sigur că da, El nu poate avea grade de comparaţie intre cele create de El. Iar eu vorbeam despre o oglindă spirituală în care Se poate vedea Hristos, aşa cum si-L vedea Pavel. Normal, ne trebuie ochi spirtituali… 🙂
Iar imaginea noastra se reflecta in oglinda ta, scufundandu-se in curatenia ei si visand sa patrunda in taine adanci pe care aceasta le ascunde…
Eu nu am nimic curat. Nu am taine. Pentru astea este Hristos. Pentru taine. El nu e oglindă. El mă face oglindă. El vrea să Se vadă prin mine. Vrea să Se vadă prin tine. Vrea să-ţi trăiască zilele, oricât ar fi de negre.
Ufff, nu la tainele tale ma gandisem… ci la TAINE…
Vezi cum ne încurcăm în… interneturi? 😉 Are şi ăsta „tainele” lui 🙂