Am invitat pe cineva special… Nici nu ştie. Nici ce mi-a sugerat, nu ştie. Probabil că nu va şti niciodată. Ca nisipul…
Vă amintiţi? Când Domnul nostru scria pe nisip, care gând îl punea El acolo? Era bucurie în gândul acela, era tristeţe…? Sigur era pace. Şi era iertare. Şi era salvare. Era frumuseţea care salva lumea…
Era de nisip lumea, dar atâta frumuseţe adăpostea! Urâtul, murdăria şi moartea erau acoperite cu nisipiul unei realităţi peste care se scria altceva. Peste pieritor şi aparent se scria ceva veşnic:
– Du-te şi să nu mai păcătuieşti!
„Du-te” este treaba noastră”. Este nisipul nostru.
„Să nu mai păcătuieşti” este scrisul Său pe nisipul acesta…
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
Frumoase ginduri….si cred ca dupa ce a terminat Isus de scris, a venit o adiere de vint care a acoperit….
Eu cred ca Isus scria pe nisip…amintindusi de ..stele–si cred ca oamenii sunt prea siguri ca ca stiu ce sa spuna cand sa spuna -ca pot lua vorbele LUI si sa le duca in sufletul altuia fara a stii cum este si ce este acolo…stiu fiindca …si eu am facut uneori asa…si sa nu zici niciodata ca oamenii nu inteleg…inteleg toti…dar fiecare intelege in felul lui…asa e dat de SUS…
Da, Elena, suntem nisip pe care scrie Isus si vantul ne poate spulbera, chiar si o adiere… Dar cand scrisul e pe inima, cu dragostea si iertarea Lui, e nepieritor.
Lorelei, poate si de aia a scris pe nisip, ca fiecare sa inteleaga in felul lui omenesc acelasi lucru adevarat in care intri cu inima si care se cheama iubirea lui Dumnezeu.
Nu…El a scris pe nisip …fiinda nu dorea sa lase cuvinte pe papirus-si ar fi putut face asta…el scria ca sa ramana mai intai in imaginea ochiului in inima si apoi in suflet…e ca si cand ar spune ati vazut ati simtit…acum pastrati un suflet(parerea mea…)…
Mda, cale lunga au facut bietii oameni, preocupati de dreptate, pana sa dea de Domnul retras printre nisipuri… In cetate, pe asfalt, probabil ca au ramas hainele (ca doar nu se puteau atinge cu haine sfintite de o pacatoasa) si…barbatul!?!
Ei, cate scenarii am putea face, despre barbat… Era insurat, nu era, era ferches, nu era, era tanar, nu era…
Dar eu cred ca pur si simplu nu era, daca nu ni sa ofera niciun scenariu. Sau ca existenta lui nu se merita mentionata, in situatia de fatza.
Ca apa ar curge lină-ntr-un râu, de n-ar învolbura-o bolovanii… Dar buna de baut e atunci cand e limpede si curata.
Nu inteleg un lucru Isus i-a acceptat pe toti…Isus nu a trait in umbra…EL a fost si este acelasi…de ce ne trebuie scenarii atunci cand vorbim de modul lui de a interactiona cu oamenii??
Pentru ca vorbim despre modul oamenilor de a interactiona cu El.
tocmai deaceea scenariile noastre sunt de prisos…Doar EL detine Adevarul…noi percepem ce dorim…corect.
O frumusete, pe care eu o vad aici, este ca daca la inceput e o atmosfera apasatoare, de restrangere a oricarei libertati ( femeia a fost „adusa” ) de judecata, acuzare, de moarte, Domnul Isus aduce viata, libertate(„du-te „) , ai toate posibilitatile in fata, poti „sa nu mai pacatuiesti”. De aici incepe adevarata viata…
Vezi bine, Elis, vezi foarte bine. Acest „du-te” ne revine, acum putem face altfel, altceva, alt…itudine, zbor!