Blogul şi faptele bune

„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Efeseni 2:10

Incapabili de fapte bune prin noi înşine, înghesuindu-ne cu sârg în condiţia umană mutilată de cel rău şi desemnând-o pe aceasta singura noastră reşedinţă spirituală, mobilând-o cu bune intenţii, ornamentând-o cu macrameuri şi perdeluţe cucernice, punând ici şi colo câte un sfinţişor, ne declarăm unii pe alţii buni şi cucernici şi ne admirăm definitiv şi irevocabil. Până când?
Un aspect fundamental este trecut cu vederea: la Dumnezeu nu este „când”. La El este “acum“. Nu sunt trecut, prezent şi viitor. Este veşnicie. La El se văd toate de sus până jos, fără perdeluţe şi pamponaşe. Ceea ce corespunde cu veşnicia Sa este ceea ce ramâne. Ce nu, piere. Dacă blogul ăsta convine planului Său veşnic, el va rodi. Sau poezia mea… Dacă nu, ea va dispărea din evidenţa Sa, cu trecutul, prezentul şi viitorul ei cu tot. Căci faptele bune sunt stabilite deja, sunt izvorâte din fiinţa Lui şi deja încărcate de rod în El. Nu putem nicicum schimba lista de principii a lui Dumnezeu. Iar la Dumnezeu, faptele izvorăsc din rostire: El Se rosteşte pe Sine fiire, nu vorbe. „Dumnezeu a spus … şi s-a făcut!”
Oare această activitate, a spus-o Dumnezeu? Sau e doar urmarea unor investiţii şi invenţii omeneşti? La baza ei stă Cuvântul Sãu? Este El dincolo de volanaşele şi pamponaşele noastre omeneşti? Daca da, străduinţele noastre nu sunt şi nu vor fi zadarnice.

„Alege astãzi cui vrei să slujesti.” cere Domnul. Iar alegerea noastră determină natura slujirii noastre şi a roadelor ei. Eu am ales să slujesc Domnului…

Publicitate