Cocoşelul fotbalist

februarie 5, 2008


Nu e greu să îi faci pe unii să se joace, chiar dacă ei nu ştiu că e joacă… Oamenii aleargă după mingiile lor, se agită, se înfoaie, se umflă-n pene, se luptă cu viaţa, se chircesc în îngrijorare şi ură, sau se lăţesc în orgolii şi pofte, inconştienţi că mingea asta de viaţă le-a dat-o cineva şi că va veni vremea să marcheze golul final al întregului joc…

Miza e uriaşă. Abia atunci când vor abandona mingea vor vedea. Când arbitrul va fluiera pentru ultima dată, iar ei vor pleca dezamăgiţi de scurtimea partdei, către vestiare… E o partidă pierdută? Una câştigată?

Prietenul meu Zaharia mi-a trimis filmuleţul ăsta. M-a amuzat, e drept, dar m-am gândit: când mingea e de la Dumnezeu, iar noi suntem cocoşeii care ne jucăm cu ea un timp comparabil de scurt, ca să o abandonăm apoi, uneori chiar înaintea „loviturii decisive”, mai avem timp să ne gândim ce ne aşteaptă la cabine? 

Reclame

Chitara şi anii de zile

februarie 5, 2008

Mi-am cumpărat după ani de tăcere o altă chitară
Crezând ca ea e cea care va cânta iarăşi,
Însă ea stă cuminte la locul ei şi tace.

Mă mai joc cu ea atingându-i corzile parcă străine,
dar totul sună atât de straniu şi din ce vibrează  ea,
dar şi din ce răzbate din mine…

Ochii îmi alunecă pe geamul din camera de sus
Spre măslinii din dealul de-aproape
Şi-n privirea-mi pierdută sunt ascuns ca o chitară,

Ca această chitară în tocul ei şi parcă văd acel dor
Arzător de Isus şi de cântecul Lui scurs pe cruce…

Emanuel

Asta mi-a dat fratele meu să vă mai dăruiesc. Şi l-am invitat să mai cânte ceva. Era pe o casetă veche, uzată de atâtea urechi colindate… Îmi cer scuze pentru calitatea înregistrării. Textul cântării îmi aparţine şi e foarte vechi.