Voi sunteţi lumina lumii

martie 31, 2008

Cetatea aşezată pe minte, ascunsă nu poate rămâne,
în plină lumină crenelurile ei împărăţesc.
Lumina din cer şi lumina din voi- într-o albă minune,
acolo, în pisc, se unesc.

Un sfeşnic imens, chiar dacă-i sfielnică încă
pala flăcării ce-mprăştie razele blânde-mprejur-
nimeni nu-l pune în obroc, să se frângă, în noaptea adâncă,
în al lumilor înverşunat contur.

Ar putea să cadă mulţi, avalanşă de conştiinţe orbite
de întuneric, în nopţile fără făclii.
Adevărurile, ar putea să fie şi ele ciuntite
de colţii întunecaţi din stihii.

Dar voi sunteţi lumina lumii, voi, cu faptele voastre bune,
lumini care nu lasă umbre în colţurile cele ascunse.
Voi, strălucind de dor şi de rugăciune,
de priviri în lacrimi pătrunse.

Nu lumina soarelui, sau a lunii, sau a  vreunei stele,
ci lumina lumii acesteia asaltată de întuneric
sunteţi voi, cu făcliile inimii cele
cu clipătul veşnic.

Doamne, nimic nu poate şterge lumina aceasta de pe noi:
norii, durerea, haita de ură ce se aţine
hăpăind pe alături fără milă, fără ostoi…
Că nu e de la noi: e de la Tine!
Apărută în cartea „Tabla înmulţirii cu cerul”, Brăila 1998

Reclame

Atâta iubire, atâta bucurie

martie 29, 2008

Domnul tăcea în dragostea Lui
şi nu mai putea de bucurie pentru tine.
(Ţefania 3:17)

Atâta iubire, atâta bucurie
Cât să nu mai poată Dumnezeu…
Jucându-se ca-ntr-o copilărie
Din care am ţâşnit în lume eu.

Dimineţi de mireasmă fierbinte,
Cer din nou mângâiat de apus,
Vremea toată suind înainte
Şi în dânsa zâmbindu-Şi Isus.

O poveste de lunecă soare
Şi în flori parcă îngerii dor
De atâta parfum şi culoare
Câte-adânci de zăriri se cobor.

Şi totul Tu erai când bucurie
De dragoste atâta se-nteţea
De parcă rostul Său de temelie
Se mai putea şi nu Se mai putea.

Creindu-Şi-L Creindu-l cuvântare,
Articulând iubire-n deşteptări,
Cu o multicoloră colorare
M-ai desenat, Stăpâne, pe mirări.


În ce măsură poate fi literatura un mijloc de a-L prezenta pe Dumnezeu?

martie 29, 2008

continuare de aici

Răspuns:

Cred că întrebarea ar trebui pusă oarecum altfel. În ce măsură Se prezintă Dumnezeu oamenilor prin poeziile sau proza noastră? Şi implicit prin noi. Fiindcă numai un purtător de Dumnezeu va putea fi oglindă a lui Dumnezeu.Noi toţi, atunci când suntem locuiţi de Hristos, suntem purtătorii Lui de cuvânt. Putem oborda orice problemă, că peste tot va străluci Hristos.

Sf. Augustin spunea: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei.”
De fapt, rostul oamenilor este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu prin toate manifestările gândurilor lor. Mai ales prin creaţia lor de orice natură ar fi ea: ştiinţifică, socială, culturală. Cred că a da ce avem mai bun şi mai curat în noi, pentru îndeplinirea dezideratului enunţat este scopul pe care trebuie să-l avem în vedere, atunci cand facem orice alegere, noi, creştinii. Mai cred că, atunci când am ales cui vrem să slujim, această alegere ne va călăuzi umblarea către împlinire duhovnicească, dar şi formală.

Fiindcă e absurd să ne închipuim că Dumnezeu ne-a lăsat în lume doar pentru a-i măsura valurile. Un creştin are datoria sacră a Învăţătorului său: aceea de a forma şi reforma valorile acestei lumi astfel încât să poată merge pe ele, ca Petru, dar să nu se scufunde din prea puţină credinţă. De ce să nu se vadă în noi „puterea lui Dumnezeu”? Avem aşadar cu noi dorinţa Lui sfântă – care devine astfel obligaţie pentru orice creator – de a  urmări forma cea mai potrivită pentru a-L reprezenta în orice împrejurare a vieţii noastre.

Acolo unde se priveste inima, să arătăm o inimă neîmpărţită şi curată. Acolo unde se urmăreşte forma, să oferim ochilor o formă suficient de transparentă pentru a fi văzut Hristos. Dar suficient de atractivă, sub lupa maiestriei artistice, pentru a nu îndeparta pe privitorul avizat. Desigur, „avizarea” despre care vorbeam implică existenţa unui set de reguli care determină aprecierea gradului de eficienţă al obiectului analizat. Dacă este vorba despre o poezie, eficienţa ei înseamnă capacitatea de a naşte în mintea şi inima cititorului sau ascultatorului idei şi sentimente specifice, dar şi crearea unei stări de „beatitudine existenţială” ca descoperirea a ceva extrem de preţios, chiar dacă nu se poate, de multe ori, să se definească această stare… Poate doar printr-o întrebare: oare ce a simţit Dumnezeu când a creat lumea şi pe om? Ce înseamnă la El „a văzut că era bine”?


Cum trebuie să se raporteze creştinii la literatură în general?

martie 28, 2008

Ieri seară RTC (Radio Torent Creştin) a inclus în emisiunea sa de joia seara (ora 22) un aşa zis interviu cu mine. Vi-l voi arăta şi vouă în câteva episoade.

Întrebările sunt cele din titlu

 Răspuns :

Nu sunt în măsură să dau reţete. Fiecare se raportează la viaţă aşa cum a fost învăţat şi aşa cum i s-a descoperit pe parcurs.
Sunt iubitori de cartofi, de fotbal sau de literatură. Şi rămân ei, oameni integri, curajoşi, credincioşi şi sinceri, pe care nu îmi propun să-i schimb. Doar să-i îmbogăţesc, dacă aş putea. Să-i fac să iubească şi mai mult ceea ce iubesc… Iar dacă ceea ce iubesc este Hristos, atunci valoarea literaturii este decorată cu Hristos.

Pornind de aici înţelegem că nu există un standard al creştinilor, privitor la ataşamentul faţă de literatură. Desigur, Biblia şi literatura devoţională au constituit făgaşul suficient şi necesar de raportare la credinţa sa, a fiecărui creştin evanghelic. Dar cerinţele de trai, acel „sunteţi în lume” al Domnului, au dovedit că o bună mărturie se face oferind un pahar cu apă celui însetat, dar apa trebuie să fie limpede, paharul curat, iar mâna care oferă, îngrijită. Cine îţi va primi paharul, dacă „unghiile” tale sunt murdare, cu negru pe dedesubt?

Oamenii, în general, iubesc literatura. Fiindcă literatura este săpată în ei. De copii, poveştile mamei, versurile cântecelor de leagăn, jocurile pline de farmec ale primilor ani, au creat aproape tuturor oamenilor un calapod de imaginaţie cu o putere deosebită. Pe acesta se pliază apoi concepţia despre lume şi viaţă specifică fiecărui individ, concepţie care îi va determina raportarea la literatură.

Sunt creştini care nu citesc decât Biblia, considerând orice fel de altă carte, păcat. Nu aş vrea să vorbesc despre aceştia… Alţii consideră că Biblia e prea grea pentru ei şi citesc tot felul de alte cărţi. Alţii o consideră la fel cu celelalte… M-aş bucura să văd biblia pe rafturile librăriilor, alături de celelalte cărţi, ziare şi reviste, dar se pare că e prea multă murdărie în lumea asta, ca să putem vorbi despre devălmăşie… Atunci, cine are dreptate?

Pentru mine e clar: creştinii trebuie să se comporte faţă de literatură ca şi faţă de sertarul cu cămăşi. Când plecăm la biserică alegem o cămaşă curată, cât mai elegantă, potrivită cu momentul şi cu personalitatea fiecăruia. Când aveam de purtat literatură, de ce să ne fie mânecile prea scurte, gulerul boţit, şi cu urme de la micul dejun pe piept?


Poţi gândi frumos despre urât?

martie 27, 2008

Am văzut asta la Ted. M-a tulburat. Poţi gândi frumos despre urât? În ce constă frumuseţea? De unde vine ea? Din care adevăr?

Dostoievski spunea că „Frumuseţea va salva lumea”. De ce lumea-şi vede amputările şi nu-şi vede frumuseţea? Care aripă a poeziei se zbate între disperare şi speranţă, şi cum ajunge ea la eliberare? 

Ce e sublimul?  Să fie dragostea întregul adevărat şi frumuseţea deplină a fiecărei fiinţe?

Ioan 15:13  – Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.


The poetic impressions – The Eleven Response

martie 26, 2008

Violeta mi-a făcut o bucurie: mi-a tradus textul ăsta şi probabil că vor urma şi altele. Îi mulţumesc ei şi Domnului care i-a pus pe inimă să facă asta.

Poetic impressions
The Eleven Response

How can you measure the darkness?

It depends what each understands by „darkness”. Could be that place the light starts or could be that place it vanishes. Most are afraid of something they always see in shadow, at least in a shadow. Something it looks like despair. They forget the darkness never overcame the light!
TS:
How can you measure the darkness?
IP:
I measure with a candle unbounded rooms
My soul drags its empty treading
Step by step it breaks the light away from the mirror
It is the only one who measures the night in the defeated scream.

***

I pushed the darkness off and dragged closer to me
The morning wink, the wagon jarred over the strawberry hill
They were asking me how I could keep this smooth descendent road
I was impassively sought for the sap under the shell of a locust branch
It was dark and I couldn’t see its pulse
When that high locust lost all its thoughts except the last one
That moment I found how the wind blows over it days and nights
Nor in dark nor in the light I found it never hurts
The blowing wind dispersed its bitter flowers
I chewed them to learn how the sap shines because of so many bees


Vulpea şi cocoşul

martie 26, 2008

Vă propun astăzi să-l citim împreună pe prietenul meu din Bruxelles. El ne spune despre sine: 

sized_zb.jpgMă ştiam om aşezat ardeleneşte la casa şi în bătătura lui; nici nu ştiu cum am rezistat ereziilor de culoarea vântului, care ne-au tot bătut câmpia de nord-vest, între care cea comunistă a fost mai incornorată. Mulţumesc Domnului meu, că pot privi îndărăt fără să-mi văd chipul în lumina stacojie (asta privind istoria comunistă, cu care am crescut la tamplă). Tare greu a fost însă cand s-a rupt căruţa lor hodorogită în mijlocul drumului, şi când ciocoii noi de pe la noi ne-au arătat că sunt de rău soi. Am mers purtat de val înspre apus şi, odată ajuns, am lasat economia şi industria în seama celor mai tineri întorcandu-mă din toţi rărunchii înspre pasiunea de o viaţă – literatura creştină.
Daca aş fi îndrăznit vreodată să îmbrăţişez ceea ce am visat mereu, şi ionatan a sesizat asta  –  jurnalismul – atunci m-aş fi vrut „reporter-corespondent de pace”, şi aş fi acţionat sub deviza apocaliptică: „războiul va ţinea până la sfârşit !” 

z b – bruxelles

Vulpea şi cocoşul

Te cred că eşti creştin, şi aşa-ţi şi stă, zise vulpea cu glas mieros către cocoşul bine moţat, ce pe gardul cu şindrilă cocoţat, stătea mândru şi fălos şi îşi dădea din cântec.
Mda, sunt, şi din darul Domnului mă lupt şi-alerg şi dau din aripi… işi dădu el cu încă un cucurigu, şi se mai umflă o leacă-n pene.
  Da, scrie în Scripturi de tine… adăugă cumătra cu sclipiri din ochi ; s-ar cuveni… acum măcar, că-s vremuri tulburi, să ne unim puterile ; tu cânţi aşa frumos, eu fac strategii şi planuri, şi împreun-am izbuti mai mult decât Irod şi cu Pilat la un loc.
    Abia în ceasul acela cocoşul pricepu şi-şi aminti în care Evanghelie citise el despre vulpea aceea, şi ce ar trebui să-i spună (Ioan….), aşa că de-acum ’nainte cantecele îi fu numărate :
    După primul vulpea izbucni : Eu nu contest că eşti creştin, ţi-am zis că am citit în Biblie de tine, dar tu nu eşti şi patriot ! Eşti împotriva lui Irod şi-a lui Pilat, şi a lui Cezar… şi nici n-accepţi că şi noi suntem tot creştini, că în aceeaşi Evanghelie se scrie şi de vulpi ; şi chiar mai mult decât despre cocoşi, iar găinile lipsesc…
    Găinile-s cuminţi… le-a-nchis stăpânul în ogradă, acolo unde nu pătrunde vreun cotoi bâigui timid cucoşul… vai, de ce m-oi fi suit pe gard ?
   Dar se linişti curând ; în bătătură a tot cântat, dar de acum e vremea să iasă şi pe uliţi şi-n piaţă… se apropie iar Paştele… şi trebuie să ştie lumea că el e cocoş, că-i roşu-n creastă, şi că-i mult în pene. Dar nu mă leapăd ca şi Petru de chemarea mea, îşi dădu el falnic cu al doilea cântat.
     Uite, că spui adevărul îi rânji vulpoiul căpitan, o să ferecăm mai bine-n bătătură gloata de găini, iar pe tine te punem la stână ajutor de cioban, şi dacă mioarelor le place… Că îţi dăm şi fluier şi toiag, şi câine de pază… şi de merge treaba, pe curând ajungi şi… secretar, şi faci excursii…  până şi peste Ocean.
    Şi el, cocoşul, tot pe gard stătea… stătea şi cugeta. Cugeta să cânte şi mai frumos… că-s Paştele, că el este creştin, adică urmaş al lui Christos, şi parcă, parcă ar merita să îl audă şi mioarele la stână,  oile şi mieii turmei, şi europenii şi americanii cât cântă el de frumos. Şi iarăşi repeta : “Dar nu mă leapăd de Hristos !”
      Dar vulpea îl privea sticlos şi-l înghiontea duios : Dar tot de zamă vei fi pus…! Cu noi măcar încerci, şi de iţi merge vei ajunge sus, sus… !
     Al treilea cântat s-ar fi voit cu mult mai răspicat, şi ar fi trebuit să se audă peste întregul sat. Dar nu a reuşi decât în prima jumătate « cucu… » iar în loc de « rigu » un geamăt înfundat. Oare cum uitase, sărmanul de el, că şi evanghelicul cocoş nu ajunsese cu cântatul decât până la doi, iar Petru nu mersese cu târgul şi cu lepădarea decât până la trei ?  (Ioan…)
      Din stomacul hulpav al jivinei cu chip de câine de pază un ultim murmur, ce nu aducea de loc a cântec fu şoptit, însă de nimeni auzit :
 Vai, m-au îngropat în dosarele securităţii !!! Eu care voiam să urc treptele eternităţii… şi să fiu scris în cartea vieţii !!!
                    

   ******************

Mulţumită, şi sătulă pentru o vreme, vulpea îşi, scria raportul tolănită la soare… Se porni însă o adiere de vânt, un aer proaspăt, o undă de răcoare, iar cumătra simţi în coada-i stufoasă o mustrare. De atunci băgă ea de seamă că o are mult prea lungă, şi tot umblă cu ea de vânzare. Iepurele însă când aude de-aşa târg o ia la fugă, ursul o înfruntă şi-o alungă, cerbul o împunge, păsările zboară în înalturi…
     O vreme şi-a pus-o în valoare pe la magazine : la lapte, la pâine la papuci… dar de când au plecat tovarăşii, şi nu mai ţin evidenţa secretarii – aceia de care s-ar fi vrut şi bietul nost cocoş – nici acolo nu se mai poartă.  A făcut-o pe semne donaţie la CNSAS, acolo unde trebuie să merg si eu să-mi iau dosarul. Poate-i lung, stufos, şi mincinos ; ca orice coadă de vulpe.  Şi sunt aşa de multe… ! E aşa de…  coadă !
     Doamne, Doamne… adică Evanghelia după Matei…

                              Bruxelles –  23 martie 2008
                   Zakeu – după ce m-am coborât din dud