Vreţi să ne bucurăm împreună?

Cum spuneam, m-am hotărât să invit în fiecare zi pe blog pe câte cineva care să ne cânte sau să ne spună o poezie, sau să ne ofere altceva de genul acesta, o izvodire a minţii şi a inimii omeneşti alintată de iubire şi gingăşie, care să ne arate frumuseţea şi măreţia Domnului nostru, aducându-I închinare.

Nu e destulă neînchinare? Nu e destulă „proză” creştină mai interesantă sau mai puţin interesantă, poate utilă (dar mă întreb cui folosesc conflictele?), care întotdeauna stârneşte pasiuni ciudate, alimentate şi de goana după clickuri?

Sincer, nu mă interesează ratingul şi topurile decât în măsura în care pot defila pe internet purtând steagul Domnului meu… Nu mă preocupă chestiunile de politică bisericească sau altfel, fiindcă sunt deja prea mulţi care se pricep mai bine ca mine la aşa ceva (unii chiar se pricep!).

Nu mă obligă nimeni să mă înjug la blog. Nu vreau decât să port jugul lui Hristos aşa cum m-a învăţat El. Frumos, demn, biruitor.

 Dacă va fi cazul să mai aduc ceva lei din „Quo vadis” ca să mai sui pe wordpress (atunci am ajuns şi eu mai sus, dar nu-mi fac bine ascensiunile!) ca să fie văzută poezia creştină, găsesc. Dar altceva doresc: o casă a poeziei creştine. Nu e greu de înţeles, nu?

Vreau să gust şi eu din frumuseţile voastre. Şi vor şi alţii. Am deschis uşa casei poeziei creştine. Deja primii oaspeţi au început să sosească. Intraţi, vă rog!

Seninul vers

Seninul vers al soarelui când ia
Marama umbrei de pe lume şi,
Din nou copilăria să mi-o dea
Mă cheamă-n taină într-un colţ de zi,
Îl scrii cu felul Tău de alfabet
Cum scrii cetăţi şi împăraţi şi vii
Cu pas turnat în legi ca un profet,
C-un vis pe care numai Tu îl ştii.

Seninul vers aş vrea să mi-l acorzi
Mărinimie-a veşniciei, har,
Cum curg din purpuri calzii voievozi
În larg al înserării sanctuar.
Să mi-l înscrii cu focul Tău pe tot
Ce-a mai rămas din mine peste lumi.
O rugăciune, Doamne, să mai pot
Şi Tu să poţi din mine să minuni.

Seninul vers ce-odat’ s-o nesfârşi
Clipind din ingeri noi şi cântăreţi
Ce n-or mai sta în candela de-aci,
Văzduh suit pe afumaţi pereţi,
Ci liberi vor chema îndepărtări
De Dumnezeu şi le vor arăta…
Ajută-mi, Doamne, a privi în zări
În care e îndepărtarea Ta!