Fără balon, fără bănuţ…

februarie 15, 2008

Ce facem cu bănuţul? Că asta nu-mi place mie la baloane… Că se sparg! Nu mai ai nici balon, nici bănuţ…

Mă gândeam şi eu cu voce tare…

Reclame

Copacii, grâul, sponsorii din America şi secerişul

februarie 15, 2008

sized_picture1.jpg 

Privesc poza de mai sus şi îmi închipui ca sunt eu şi fraţii mei…
Şi Domnul este cel dintâi dintre mai mulţi fraţi.

Adică aliniaţi frumos pe cale, doar ramurile noastre împletindu-ni-se şi colorând aerul. Când tună şi fulgeră şi vine furtuna, coroanele ni se sprijină una în alta. Normal că fiecare are cuiburile lui, păsărelele lui… Ce se mai mângâie unul pe altul, când bate vântul, cuiburile astea! Ce se mai pigulesc una pe alta păsărelele alea, şi ce frumos cântă ele-mpreună!

De ce trebuie să mă sprijin pe fratele meu? Fiindcă are rădăcini. Şi el pe mine, tot de-aia. Ne sunt rădăcinile în acelaşi sol tare al Stâncii de veacuri.

sized_100_5484.jpg

Repet ce spuneam aici (de data asta cu poză!): Biserica este în lume. Pocăitii sunt în lume. Răul şi binele sunt amestecate. Grâul cu neghina cresc împreună. E vina grâului? E vina Semănătorului? Cioara urii şi-a lăsat seminţele peste tot. Ce să facem, dacă şi astea răsar şi se îngraşă sub aceleaşi ploi ca şi grâul? De ce să călcăm în picioare şi să distrugem lanul, numai fiindcă nu vedem exact acum care-i grâu şi care-i neghină?

Ceea ce unii numesc „politică eclesială”, poate fi dragoste de fraţi. „Fund raising” – unduirea sub bătaia vântului. Sponsorul din America – sperietoare de ciori…

Da, nu toate lucrurile sunt frumoase. O sperietoare de ciori nu e frumoasă. Dar e utilă. Ce treabă are grâul, decât să rodească? Ca şi neghina, de altfel. „După faptele lor îi veţi cunoaşte.”

Nu m-am simţit niciodată pe deplin împlinit de nişte dogme, aşa că pot fi caracterizat ca „ciudat”, de către unii care se mulţumesc doar cu teorii şi forme goale. Dar mă simt dorit şi fericit să fiu într-o biserică, fiindcă nu mă duc acolo ca să văd oameni. Dacă m-aş duce să văd oameni, bârna din ochiul meu ar creşte până m-ar acoperi.  Iar eu aş crede că sunt paiele din ochii fraţilor mei. Mă duc să-i iubesc…

Acolo ne găsim cel mai bine, eu şi cu Domnul meu. Şi când mă găsesc cu El, sorb ploaia dragostei, grăsimea lanului, şi mă satur. Sunt în lan şi sunt în siguranţă. Singurătatea de fir rebel, ameninţarea frângerii sub un vânt mai puternic, m-au obosit. De ce să devină paiul din ochiul meu, bârnă în ochiul fratelui meu?

Dumnezeu mi-a dat răspunderea firului de grâu: să privesc soarele, să încolţesc, să cresc, uneori cu neghina alături, să mă sprijin de celelalte fire, când bate vântul (ce dacă sunt şi de neghină, important e să rămân în picioare!) şi să fac rod. Să hrănesc şi pe alţii, adică.

Şi neghina face rod. Dar rodul ei dăunează. Până la seceriş…


Ruben şi braţele sale întinse

februarie 15, 2008

Ruben a îndrăznit. Îi mulţumesc pentru acest poem. Vreţi să-l citim?

(Ruben este invitatul meu de astăzi)

Atins de secure
Trunchiul verde nu mai fu în stare
Să ţină seva
Rouă pe mere
Cutremur
Cojile sar frunzele mor
Dar nu acum

Decade pot număra degete de copil
Mladiţă era când l-am plantat
Nu ştiam că se potriveşte atât de bine
Braţelor tale întinse.