Recită Estera

februarie 12, 2008

Ştiam de mai mulţi ani că Estera recită frumos. Astăzi am găsit întâmplător pe net, printre alte interpretări superbe, două poezii de-ale mele recitate de ea. O invit să ne încânte cu glasul şi cu sensibilitatea ei. Îţi mulţumim, Estera!

Şi dacă ai cum, spune-mi unde te găsesc. Am nevoie de permisiunea ta ca să mai folosesc asemenea perle!

Neprihănire între
dureroase Golgote

Flămând şi însetat în arşiţa vremii,
cu amintiri, în suflet, de răcoare,
când faptul serii tremură-n vecernii,
neprihănirea Ta mă doare.

Flămând şi însetat de curăţia
stropirii cu sfinţite untdelemnuri
mă plec în rugă: pune-Ţi Tu mantia
pe albe lemnuri.

Şi fă din ele crucea mea, s-o duc,
neprihănire între dureroase Golgote,
să urc spre Tine, Doamne, să tot urc,
să ies din umanele grote.

În largul albastrului pune-mă steag
al unei îngereşti biruinţi.
Trecător peste al neprihănirilor prag,
du-mă Tu între sfinţi.

Flămând şi însetat cum am fost până ieri,
azi mă saturi cu trup şi cu sânge.
Doamne, pâinea celei morţi şi-nvieri
în mine o frânge.

Ferice de flămânzi şi însetaţi după rouă,
de cei ce sorb din cer neprihănire.
Vor fi săturaţi la izvorul ce-şi plouă
susurul blând şi subţire.

Reclame

Trecerea prin icoană (fragment 01) + English version

februarie 12, 2008

cer.jpg

***

când cerul ţi-e atât de înalt
înseamnă că ai aripi
dacă e atât de albastru
înseamnă că ştii ce să faci cu ele

nu-mi spune
după norii ăia nu e nimic
nimic altceva decat Dumnezeu

Iată şi versiunea în limba engleză, traducere Andreea Luncan

***

When you sky is so high
you surely have wings
if the sky is so blue
you surely know with your wings what to do

Don’t tell me
There’s nothing else beyond those clouds
Absolutely nothing but God.

(Translated by Andreea Luncan)


Tăcerea aceasta ce licură

februarie 12, 2008

Rindea nazaretă

Dau orele nopţii din somn înapoi,
Ceva să-nţeleg din ascundere
În Domnul din Ceruri, în Domnul din noi,
Ecou de Cuvânt ‘trepătrundere.

Sudori de lumină pe tâmple aleg
Un gând, o tăcere, o inimă…
Nu vreau să-nţeleg şi vreau să-nţeleg,
Şi-n toate acestea suspini-mă!

Dai viaţa ‘napoi ca pe lemn o rindea,
Rindea nazaretă şi lunecă
Oglinda coroanei de spini peste ea,
Iar ziua în ea se întunecă.

Se zbat orologii şi-s ore târzii,
Încep universuri să golgote
Căci Doamne, legată murirea o ţii
Cu oamenii-n ea, ca să forfote.

Dar vremea privirii în noi a venit,
Mai vezi Tu acolo vreo plângere
De om geluire, de om răzuit
În sine rindeaua să sângere?

O clipă mai cred că din clipă răsar,
Apoi văd tăcerea cum picură…
Aş vrea sa rămân în ecou-Ţi măcar
Tăcerea aceasta ce licură!

(fragmentele de film sunt din „Barabbas”, cu Anthoni Quinn)