Trecerea prin icoană (fragment 05)

februarie 28, 2008

***

ca o aplecare de salcie cu toată seva
către luminăţia sa raza
aşa am îngenuncheat
eu eram râul cu bolboroseala lui
ce bine că bolta ştia să Te pieptene

doar aşa am parte şi eu de câte-o sclipire
razele soarelui sunt fire din părul Tău
pierdute la pieptănat

***

numai eu plâng atunci
când îmi văd lacrimile
oare nu plânge şi Dumnezeu măcar puţin

oare numai eu trec atunci
când merg pe jos
nu merge şi drumul cu mine

anotimpul vrea să se mute
a găsit o privire undeva
o cămară întreagă de văz îi spune alb
şi îl dezgheaţă până la flori

eu cred mai sus decât toţi munţii
Dumnezeu dădea pante luminii

***

dacă au trecut adâncimile pe la tine
să ştii că marea mă învelea
cu palma lui Dumnezeu îmi netezea
peştii de aur ai închipuirii

dacă au trecut adâncimile pe acolo
să ştii că am murit un pic
de oboseala unui înger

nu îmi adulmeca tăcerile
nu-ţi vor spune nimic despre nicăieri
unde eram când a venit cerul
să ne bea separat
ca pe două lactei

 făceai curat în fotografia ta cu un suspin

***

apoi am întrebat treptele încotro
o nouă dimensiune transpira la orizont
ca o plajă de calmă privire
vezi acolo acolo mai la şoaptă de inima aia
a pus El sentimentele

numa vezi spală-te pe urcuş
când te joci

***

şi am eliberat un iov gârbovit
ca un noe care dădea drum de porumbel
aşteptărilor lui înfrigurate
de lume flămândă
i-am arcuit întotdeauna ca pe o surcea care se mistuie
la flacăra tuturor rugăciunilor lui
şi umple cenuşa oricărei dureri

de acolo trebuia să plec
rădăcina era mai sus

Reclame

Zâmbetul de mărţişor poate fi o lacrimă?

februarie 28, 2008

Desigur! Eu l-am găsit aici, zâmbetul ăsta.

„Căci El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi.” Câţi I-au luat ploaia şi au plecat cu ea, fericiţi, fără să-L mai vrea, că de! acum aveau ploaie…

De ce numim har tot ce nu putem numi ploaie?

De ploaie avem toţi parte, de har, numai cei buni.

A fi bun înseamnă a fi ca lacrima dintr-un mărţişor?

La multi ani! tuturor coastelor lumii, spun oceanele calde, trezindu-se… 🙂

ce adâncă şi tandră mi-e coasta
nici eu nu ştiam despre asta
admir mâna ce te-a făcut
şi Îi şoptesc să ia de la-nceput
oricare somn al meu din care sări
ca o deşteptare pe mări
curând Îl voi ruga să te scrie
ca pe o poezie

şi pământul să-nmugurească
de o dragoste împărătească
în loc de o coastă răsare
în dreptul inimii mele o floare
pe care o culeg şi nu mai ştiu
ce voiam să fac cu ea… doar târziu
ai zâmbit când mi te dădea
asta era floarea mea

de unde ştii inima care îţi e floare
ai vreo albină căutătoare
ai vreun parfum ghicitor
de inimă de călător
care mai şi adoarme uneori
atunci când coasta mi se face zori
treci din parfum în trezire
în curând îmi voi veni în fire