Bucătăria poeziei, Nunta Fiului de Împărat şi ochii mei verzi

februarie 17, 2008

ochi-verzi.jpg
Nu ştiu cu ce ochi priveşte fiecare la ce se întâmplă în jur… Eu privesc cu ochii verzi !

Asta nu înseamnă că văd verde. Ba chiar mă străduiesc să văd cât mai bine, ca să povestesc după aceea cât mai exact şi mai aproape de adevăr, ce am văzut. Şi ce am văzut? Merită oare ceea ce am văzut, osteneala de a privi şi de a povesti ? Cred că da.

Am văzut că există în bisericile evanghelice un public avid consumator de poezie. Am crezut că e ceva în neregulă cu ochii mei, fiindcă iubitorii aceştia de poezie mâncau la mese diferite. Cei mai multi stăteau la masă cu Traian Dorz, Costache Ioanid, Simion Cure sau Tatiana Topciu. Şi erau foarte fericiţi.

Ceilalţi erau mai tineri. La masa lor prezidau Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru,  ce mai, nume mari!, iar hainele lor erau tot albe, numai că aveau o croială mai modernă şi erau la fel de foarte fericiţi. Măi, să fie! mi-am zis. Aici e de mine!

De afară se auzea că se mănâncă mai bine la masa aia, ba la aia, mai că nu se încăierau. Aşa credeam şi eu, cât mă-nvârtisem pe-afară. Şi am început a gusta din bucate, şi de colo, şi de colo. Bune… Toate erau curate, hrana ecologică, gospodarul avusese grijă ca toţi mesenii să se simtă bine.

„Ah, aşa poezii numai la mama acasă am mai mâncat”! ziceau cei de la prima masă. „Ba, parcă-s chiar mai bune ca la mama acasă!” răspundeau ceilalţi. Mai erau şi alţii care treceau de la o masă la alta… Care cum îmbătrânea…

Am gustat din nou, nevenindu-mi să cred cerului gurii. În afară de aspectul atrăgător şi de provenienţa din aceeaşi excelenta bucătărie, nu aveau mai nimic în comun. Şi totuşi, gustul lor era acelaşi.

“Toate-s din aceeaşi oală.” Mi-a explicat bucătarul. Nu se poate! i-am zis. “Ştii cum e? Mâncarea ia gustul preferinţelor fiecăruia. Aici ştim cum a mâncat fiecare la mama lui acasă. Cine se aşează la masă cu Traian Dorz fiindcă vrea să rămână lângă Traian Dorz, mănâncă exact ce îi place lui şi ce îşi doreşte, dar e aceeaşi mâncare pe care-o mănâncă şi ceilalţi, de lângă Ioan Alexandru, care mănâncă exact ce le place lor şi ce îşi doresc. Şi toţi sunt fericiţi.”

“Extraordinar!” m-am minunat eu. «Dar ce reuniune e asta?» «E nunta Fiului de Impărat… !»  Atunci mi-am adus aminte de ce spunea Sf. Augustin: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei.”

Reclame