Dumnezeu – Poetul şi poezia lui (1)

M-am gândit la ce aş putea spune într-o emisiune despre poezie la radioul ăla unde voi colabora, după ce trecem de aranjamentele tehnice. Şi cum îmi este obiceiul, vorbeam singur şi mă înregistram în liniştea dinaintea zorilor, pe întuneric.

Gândurile mi-au luat-o razna, la un moment dat, şi am înţeles ceva atât de frumos şi de îndelung aşteptat, că am început să plâng din toată aşteptarea asta, ca un ocean din care iese spuma… 

Dragii mei, vă spun bine v-am găsit. Am să încerc să vorbesc – să vă vorbesc – despre unele lucruri pe care poate că şi eu, cel care le spun, le înţeleg greu, doar pe departe, şi numai fiindcă Dumnezeu mi-a făcut parte de ele.

Nu e greu, zic unii, să faci poezii, ba chiar este foarte interesant. Te admiră ceilalţi, te crezi mai deosebit, mai cu har, mai dăruit… Nu. Nimeni nu este altfel decât ceilalţi. Înaintea lui Dumnezeu geniul este asemenea omului de rând şi împăratul, asemenea robului. Ba chiar, spune Domnul, cei dintâi vor fi cei de pe urmă.

Vorbeam aşadar despre poezie. Despre rostul ei, despre fiinţa ei…M-am gândit mult timp. Şi nu doar că m-am gândit. Gândurile astea veneau dintr-o experienţă, dintr-o activitate îndelungată, şi-mi arătau dacă sunt sau nu pe drumul cel bun.

Aş vrea doar să începem prin a căuta să înţelegem măcar pe departe ce este aceea o poezie, ce este dincolo de ea… Nu vreau să vin cu reţete. Nici nu mă gândesc să dau reţete. Am văzut într-un loc un titlu: cum să fii poet în şase săptămâni. Ha! Amuzant. Eu tot încerc să învăţ să fiu poet, şi după vreo 40 de ani de încercări, acum, când mă îndrept spre unul dintre capetele vieţii mele pământeşti… ei, dacă n-oi da în mintea copiilor, poate voi şi ajunge la el… înţeleg că mare lucru n-am priceput, că de-abia de-acum încolo dac-oi reuşi… Poate vom reuşi împreună. Vreau să ştiţi că şi Dumnezeu face poezii.

Publicitate