Ţipete la Rama, iar istoriei nu-i pasă

februarie 4, 2008

Am spus destule despre mine până acum. Numai dacă citiţi aici, de exemplu… Am arătat de ce sunt aşa sau altfel… Poate ar trebui să discutăm şi despre noi? Despre noi, producătorii şi consumatorii de bloguri.

Îmi daţi voie să vă văd aliniaţi, având câte un monitor în faţă, ca şi mine,  mulţi purtând ochelari, tot ca şi mine, de atâta oboseală surfată-n priviri, învârtindu-ne în jurul lumii (aşa se pare când suntem în lume), sau lumea în jurul nostru, atunci când ne credem buricul pământului…?

Credeţi că istoria, cu internet sau fără, uită de noi, cumva? Că are internetul logouri sau bârlog(o)uri speciale de ascuns humanoizi virtualitizaţi? Că cine ştie, se va înlocui moartea naturală cu una virtuală şi vom rămâne aliniaţi în iadul ăsta, adică aici unde ne minţim, ne urâm, ne dispreţuim şi ne ucidem unii pe alţii…

Dragii mei, nu vă faceţi iluzii, istoriei nu-i pasă nici de tine, nici de mine, nici de internet, doar de profeţii şi de împlinirea lor. Adică a vremurilor. Fiindcă istoria ascultă de Regele ei.

Ne aliniem (alienăm?), în timp ce semnele noastre vi(r)t(u)ale aleargă proiectate ca nişte şrapnele din bombele pline cu derbedei cibernetici, fiindcă mă văd şi pe mine acolo, cum ne caută istoria ca Irod pe copilaşi la Rama, de ţipă cotloanele de atâţia biţi junghiţi.

Ne târâm dosăreşte de la un scandal la altul, căutăm casapi să-i lapidăm, nici nu ne pasă că istoria are caii mai iuţi şi armele mai ascuţite şi ordin să ne ia la rând, de la vârsta de adam în jos… Şi ce câştigăm? Ţipete la Rama…

Reclame

Iarna de altădată şi dragostea dintâi

februarie 4, 2008

Corina este invitata mea de astăzi.

Corina este o fată din Bucureşti care are un obicei deosebit: să-şi bucure în fiecare dimineaţă grupul de prieteni cu ceva frumos. Am plăcerea să mă număr între aceşti prieteni, şi vă mărturisesc că abia aştept în fiecare zi să văd cu ce ne mai bine dispune Corina.

Într-una din zilele astea ne-a trimis un pps care nu doar că m-a bine dispus, dar chiar m-a predispus la meditare. Am aranjat totul ca film şi o invit pe Corina să vă bine dispună şi pe voi. Şi poate să vă stârnească nostalgii.

Ce căldură ne-a inundat inimile… Doamne, câtă bucurie şi pace, cât orizont dezmierdat de fulgi şi câtă străduinţă de aer curat şi alb ne ameţea… Toţi oamenii ne erau fraţi şi toate animalele parcă ieşiseră din ieslea Naşterii Domnului.

Nu mai exista frig pe lume, nici mâini îngheţate, doar căuşul cald al unei respiraţii ca din cer, bucurie de copilărie încotoşmănată în haina privirii lui Dumnezeu… Nu-i aşa că seamănă cu dragostea dintâi, iarna asta? Orice iarna care vine din copilărie e o memorie de dragoste dintâi necolţuroasă, moale ca zăpada proaspătă, în care te arunci şi te îngropi râzând fără să ştii exact de de.

Dragostea aceea când ne dădeam în întregime altora ca unor cântări de îngeri deasupra Betleemului…

Doamne, dă-ne iarăşi fierbintea iarnă a dragostei dintâi!