Ca mâine-i unu martie!

februarie 26, 2008

Lemnul meu

cu gândul nu departe

Când vin curate ape şi drumuri mi le şterg
Şi nu mai pot fântâne în rază să-mi croiesc
Te-ntreb cu-ndepărtarea, eu încotro să merg,
Pe care ascunzişuri de ploaie să păşesc?

Pot ierburi să Te ţină, când eu sunt doar răzor
Şi urma de la sapă mă doare-aşa adânc?
Se bate-nfrigurarea în piept cu câte-un dor
Cum bate-se merinda sub şauă la oblânc.

Dintr-o călătorie-am rămas măcar puţin,
Măcară ironie de veacul întâmplat…
O, Doamne, vin amnare şi scăpărişuri vin
Să îmi aprindă ruguri pe care m-ai urcat.

De-atâta aşteptare se clatină o stea,
E gata să ajungă, de-atâta betleem
Cât a-ncăput în lemnul ce este viaţa mea…
Dar ştii? Şi crucea este croită tot în lemn!

Reclame

La mulţi ani, Rebeca!

februarie 26, 2008

sized_dsc06476a.jpg

Mîine, pe 27 februarie, fetiţa mea împlineşte 16 ani.
Vreau să-i spun ceva… ceva frumos.
Şi îi dedic ei, şi vouă, o melodie.

***

Rebecăi la 16 ani

eşti rugăciunea unei priviri
care a găsit fereastra
pasul burniţei pe iarba dintâi
chipul fugii sub streşini ca zâmbetul
sub genele albastre

acum ştii un surâs mai adânc decît ieri
dacă Dumnezeu îmi pune piedică trebuie să râd
juci şotron şi primăvara uită bucheţelul
la căldura ta

dormi cu un vis mai puţin dar cu un an mai mult
decât tine şi viitorul e olimpiada ta
de Hristos


Dumnezeu – Poetul şi poezia lui (3)

februarie 26, 2008

continuare de aici

Şi care e finalitatea unui pom… ? Pomul rodeşte… Face fructe… Să ne amintim că în Grădina Edenului era pomul vieţii, era acea realitate cu care interfera Dumnezeu. La asta omul încă nu a ajuns. Să muşte din pomul vieţii…

Este iarăşi un lucru deosebit, acesta. Omul nu a reuşit, spre condamnarea lui, decât să guste din pomul cunoştinţei. De aici, şi situaţia lumii noastre de astăzi. Nu am ajuns la pomul vieţii. Nu putem interfera decât la nivelul cunoştinţei noastre şi nu al determinării vieţii…

Dumnezeu determină viaţa. El gândeşte „pom”, şi apar roadele. De aceea Domnul Isus, când a găsit acel smochin fără rod, l-a blestemat. Pentru că era deja mort. Pentru că Dumnezeu, când interferează cu ceva fără roade, îl vede mort.

Asta e consecinţa faptului că El este cel mai mare poet. La El poezia nu se face din cuvinte, ci din relaţii. Relaţia pomului cu el însuşi este să facă rod. Aste e finalitatea, acesta este „da”ul Lui, Aminul Lui: RODUL!
Nu mai spun că noi, atât de mulţi dintre noi, trăim haotic, trăim oricum, dar nu avem rod. Vom vorbi poate odată în ce constă rodul pe care l-am putea avea noi. Dar să mă întorc la ideea mea.

Dumnezeu construieşte poezii din relaţii. Am înţeles recent lucrul ăsta şi încerc să-l copiez. Încerc să nu mai fac poezii din cuvinte, ci din relaţii.

Care e finalitatea faptului că eu mă spăl pe mâini, de exemplu. Una dintre ele este aceea că sunt sănătos. Şi atunci un vers ar spune: „eu mă spăl pe mâini şi reuşesc să umblu”… E o relaţie de la cauză la un  efect final.

Dar şi umblarea, la rândul ei: „eu umblu şi drumul are capătul lui”. Şi acesta poate fi un vers…

urmarea aici