Mesaj de la Cuvinte la schimb

Vine mesaj de la Cuvinte la schimb. E Emil, i s-au furat poemele. Un anume C…, fost membru în lista noastră de discuţii, a luat mai multe dintre poemele postate de el şi de mine şi a scos o carte. A fost lăudat de critici pentru poemele noastre. I-a apărut numele prin revistele literare… Numai că el ştie că a furat. Probabil că nu-i pasă. Probabil că nu vrea decât să adune material ca să intre în USR… Dar a fost demascat. Emil i-a făcut publică hoţia. Laudele s-au întors către prietenul nostru. Se pomeneşte şi de Cuvinte la schimb… Nu e rău.
Iar că a copiat şi de la mine… să căpieze sănătos! Ştie Dumnezeu ce face!

Publicitate

Ferestrele

-Dacă nu era atâta praf, de-aici s-ar fi văzut ferestrele. Vezi?
-Da… A trecut camionul.
Cum stăteam rezemaţi de ghizdurile fântânii, dacă ne-ar fi privit cineva din spate, ar fi zis că duhurile fântânii au ieşit la aer.
-Da, a trecut camionul.
-Ai văzut pe cineva la volan?
-Nu.
Praful era des şi fin şi ne intra în ochi. Simţeam în porii pielii cum scrâşnea. Măcar de s-ar fi văzut ferestrele… Sprinceanele ne erau albe de praf. Colina din dreapta nu se mai vedea. Ceva alb, rotund, greu… Nu era prea comod pe marginea fântânii. Dar după atâta drum prin zăduf…
-Scoate un covrig. Mi-e foame. Apă mai avem?
El râse.
-Nu e fântâna aici?
-Da, aşa e.
-Ce zici, ajungem până deseară?
-Depinde… Cu praful ăsta… Nu era nimeni la volan. Ei, lasă.
-Probabil că nu era de văzut. Năluci.
-Ei, lasă.
Praful acoperise iarba şi parcă lucea aşa, cenuşiu-gălbui, murdar. Acoperise tot. Soarele nu se mai vedea.
-Dacă eram acasă, făceam o baie. Mă simt ca…
De data asta am râs eu.
-Da, ai dreptate.
Simţeam răcoarea fântânii ca pe o promisiune. El s-a întors primul. Dezlega din cuiul ei găleata. Cu grijă, ca într-un ritual. Eu m-am aplecat şi am văzut. Ce răcoare era! M-am uitat mai bine, da…
-Uită-te!, i-am zis. Vezi? Vezi ferestrele? E Cineva la geam. Ne cheamă.
-Da, văd. Să mergem. Hai!

Predestinare sau liber arbitru?

Fiinţa e veşnică. Ideea de fiinţă umană aparţine lui Dumnezeu şi nu poate fi altfel. Fiinţa mea a existat în planul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4)
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca element conlucrător în vederea îndeplinirii acestui plan. Realitatea materială a fiinţei mele a prins contur odată cu naşterea mea. Atunci au început să mi se întâmple, în mod real şi personal, raporturile cu lumea marterială. Dar aşa cum existăm – la modul virtual, ca idee, în mintea părinţilor noştri, înainte încă de a fi concepuţi, atunci când s-au hotărât să se căsătorească şi să aibă copii, aşa existam în mintea lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii. Normal că ne ştia! Numai că El gândeşte cu fiinţe. Le lasă libertatea să se întâmple şi să aleaga ele însele cui vor să slujească, atunci când conjunctura cauzelor şi efectelor „întâmplătoare” le generează, în cadrul însă al Legilor imuabile ale Creaţiei Sale. Aşa vad eu raportul predestinare-liber arbitru în Scriptură…