Mai mult decât ceream

iulie 13, 2007

tata.jpgFăceam ceva la calculator. Eram destul de îngrijorat cu privire la starea tatei, care la 75 de ani începea să umble pe la doctori. Acum se internase de urgenţă pentru dureri la rinichi. Eu nu mă putusem deplasa, mama fusese la ţară, aşa că nu ştiam dacă ieri a fost cineva pe la el, şi mai ales, nu ştiam care îi era starea. Dar nu încetam să mă rog, aşa că grija nu era foarte mare. Dimineaţă a venit mama şi a plecat imediat la el. Era deja aproape ora prânzului şi ea nu venise.
Am întrerupt tot ce făceam pentru un moment şi m-am rugat iar, că simţeam că mă ajunge din nou îngrijorarea. „Doamne, Te rog adu-o pe mama cu veşti bune!”
Ştiu că Domnul răspunde la rugăciune. Ştiu asta mai bine decât cum mă cheamă. Nu o dată am avut parte de „coincidenţe” ciudate, care m-au convins. De data asta nu am terminat de rostit în inima mea rugăciunea, că s-a deschis uşa si a intrat… vestea bună! Tata în carne şi oase, aşa cum îl ştiam… Adică bine mersi! Au vrut să-l opereze, da’ el a vrut să vină acasă, că nu-i place în spital.
Aşa răspunde Dumnezeu rugăciunilor. Mai mult decât cerem sau gândim noi…!

Reclame

Fântâna lui Iacov

iulie 13, 2007

samaritana.jpgAlene, pe drumul plin de praf. Alene, către Fântâna lui Iacov. Încă o găleată. Şi azi, tradiţia de toate zilele. Căci fântâna veche şi atât de preţuită, colindată generaţie de generaţie, are o istorie îndelungată… A astâmpărat setea, mereu a astâmpărat setea oricui a căutat alinarea apelor din ea. Bun sau rău, curat sau necurat, femeie, bărbat, copil, cu turme sau fără, urmărit sau urmăritor, s-au oprit să bea. Să se odihnească măcar o clipă. Lângă Sihar, la poalele muntelui, în blamata Samarie. Cine a spus că tradiţia e inutilă? Că Fântâna lui Iacov n-are apă? În fiecare seară femeile cetăţii vin, cu copii după ele, cu găleţile lor, să şi le umple… E şi El acolo. Nu ca să bea, doar ca să se odihneasca.
„Dar nu satură sufletul.” i-a zis…


Suferinţa ca spectacol

iulie 13, 2007

Dar nu numai cei care suferă pot câştiga viaţa prin suferinţa lor, ci şi cei care-l văd pe cel ce suferă. Dumnezeu, Cel ce există pentru lauda Numelui Său, ar putea îngădui ceva care să nu-L glorifice? Aşadar, scopul suferinţei în viaţa omului este să aducă glorie lui Dumnezeu. Domnul Isus chiar explica suferinţa, privind pe cineva care s-a nascut orb, spunând: “S-a născut aşa ca să se vadă în el lucrările lui Dumnezeu.” Deci suferinţa în viaţa mea e un spectacol pe care-l dă Dumnezeu. A vedea demnitate, trăire nobilă, optimism, bucurie, credinţă, nădejde, dragoste, în suferinţa cuiva, înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu la lucru. Iar când Îl vezi pe El lucrand, ai vrea să lucreze şi în tine. Suferinţa înalţă cortina cerului, până-L vedem pe Dumnezeu. Acesta este scopul ei.