A cui umbră suntem noi?

Psalmul 91:1 – “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: “El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”

Se năruie lumea şi amăgirea ei piere ca fumul sub ameninţarea ceasului cel din urmă. Şi dacă n-ar fi decât atât! Dar o veşnicie îl aşteaptă pe fiecare şi rostul, fiecare, fie că şi l-a împlinit, fie că nu, şi-l va vedea abia atunci cu adevărat. Nu pot să uit afirmaţia unui om celebru care spunea, înainte de a muri: “Nu mă tem de moarte, ci de veşnicia ei!” Nimeni nu se poate îngrozi aşa de tare de ceva ce cunoaşte cu adevărat, pentru că, ori a luptat alături de acel ceva, ori împotrivă, lupta s-a bazat pe credinţa dată de cunoaştere. Acela însă, care nici măcar nu a încercat să reziste în vreun fel, nicicum să lupte, cel “nici rece, nici în clocot”, poate el să cunoască ceva? Oare poate fi veşnicia cunoscută încă de aici? Cât din ea, şi ce anume, interferează realul acesta diform dimprejurul nostrum, sau oglindirea lui din noi, pentru a o putea percepe?

O umbră! Atât! Omul şi realul lui – o umbră… Dar “umbra lucrurilor viitoare”! De fapt, ce e umbra? Lipsa de lumină cauzată de interpunerea între sursa de lumină şi ea, umbra, a altceva, a altcuiva… Omul a fost despărţit de Dumnezeu de alceva, de altcineva, şi a rămas în umbră. A rămas o umbră… Realul acesta întreg a devenit o uriaşă umbră, mişcătoare, diformă, rece şi confuză, ca orice umbră, chiar dacă uneori pare odihnitoare… Mulţi rămân aici, doborâţi de minciună, neascultare şi păcat, deschizându-şi conserva de răutate cea de toate zilele, ronţăind şi lenevind. Cei mai mulţi. Nu esenţa cuiva care este în umbră se schimbă, doar aparenţa. El nu se mai vede bine şi nici nu mai vede bine. Cănd însă devine umbră el însuşi, când prin identificare cu “umbrarul” de care orice umbră este legată pentru veşnicie, “trece în veşnicie”, atunci esenţa i se modifică iremediabil. În universul acesta, între Creator şi om s-a interpus Satan… A cui umbră suntem noi?

Publicitate

Texte pentru întemeierea lumii

Matei 25:34 „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

Luca 11:50 „…ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor proorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii…”

Ioan 17:24 „Tată, vreau ca acolo unde Sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.”

Efeseni 1:4 „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui…”

Evrei 4:3 „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.”

Evrei 9:26 „…fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.”

1 Petru 1:20 „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi…”

Mărturisire

Nici un glas nu strigă în pustie mai mult decât e pustia.
Nici o vrabie nu suferă de sete mai mult decât e lipsa de apă.
Şi oricât am fi noi de glas, cuvântul are acelaşi rost al lui.
Orice spunem e important.
Îţi multumesc, Doamne, că spun… Că spun şi că tac. Si că iar spun.Spusa din mine devine spusa de dincolo de mine, spusa din celălalt. Undeva e o galerie străbătuta de aste spuse în călătoriile lor către ceilalţi. Ea se numeşte poezie. Sigur că nu încăpem cu totul acolo… Doar cu un colţ de sentiment, cu o şuviţă de imaginaţie, cu un licăr de joc… Poate dacă m-oi face mic, mic de tot… Căci cel mai mic va fi mare în Împărăţie…
Monologul e ca apa care spală oglinda. Sau ca cerul care spală apa… Sau ca o noapte în care pătrude lumina… Când ne uităm în această adâncime, începe dialogul.
Aşa că mă uit mereu în oglindă. Doar de-aia mi-am făcut blog…