Discuţie cu alt poet

M-a gasit pe mess. Lucram la blog.

El: Salut, ce mai faci?
Eu: Salut!lucrez la blog
El: ce parere mai ai despre poezia mea recenta? cum ti se pare?
Eu: intodeauna am avut o parere buna despre cum scrii
Eu: dar nu intotdeauna m-a incantat tematica
El: am fost la munte, muntii au un fel anume de a fi care ma atrage si care ma face sa ma simt puternic, spiritual si tinar
Eu: stiu cum e, Dumnezeu i-a facut, ca pe orice sublim
El: cred ca muntii sunt un discurs despre dumnezeu mult mai de impact pentru mine decit discursul oficial al unei biserici
El: si asa am renuntat la orice fel de biserica
Eu: atunci asculta-L cu atentie pe Creator
Eu: chestia cu renuntatul se poate discuta
El: sunt lucruri mai importante de facut decit sa asculti toate predicile anchilozante ale unor frati anemici si inculti, despre cum ar fi de trait o viata
Eu: stiu, dar dincolo de ei e trupul unde functionez, eu asta pretuiesc
Eu: ia uita-te putin la ultima poezie postata pe blog, cum o gasesti? se cheama o dimineata
El: imi place dar cu citeva obiectii
Eu: zi
El: ultima strofa ar fi mai puternica daca primele doua versuri n-ar fi atit de previzibile, pentru ca primele trei strofe sunt superbe ca imagine si ritm
Eu: da, ai dreptate, dar mi-am schimbat putin criteriile de adresare, ca sa priceapa si sa accepte cat mai multi mesajul
El: sunt superbe ultimele doua versuri
El: nu e bine, pentru ca pierzi mult ca poet
Eu: nu ma mai intereseaza asa tare
El: si am simtit asta in ultimele poezii pe care le-ai pus
El: lasa-i sa munceasca pe cititori nu-i rasfata
Eu: acum nu mai am ce pierde
El: nu-i lasa sa lincezeasca in mediocritate
Eu: nu rasfat pe nimeni, pur si simplu simt ca asa trebuie
Eu: nu-l uit pe ioan alexandru
Eu: ceva bun intotdeauna va fi, va ramane
El: ioan alexandru n-a mai fost poet odata cu seria imnelor
Eu: da, dar a ramas crestin
El: alea au insemnat moartea lui ca poet de forta
Eu: nu ma mai intereseaza acum viata de poet
El: iar eu l-am citit pe ioan alexandru integral
Eu: cred si stiu ca asa e, dar intelege
Eu: daca ramai crestin ambitiile tale le preia Hristos
Eu: nu e obligatoriu sa te prostesti, dar este sa fii mantuit
Eu: ceva se schimba
El: pentru mine mai intii este poezia si in ea pun tot ceea ce sunt eu ca poet si fiinta umana
Eu: gresit, eu am trecut pe aici si nu am ajuns nicaieri
El: eu nu voi fi nicioadata un poet religios, eu vreau sa scriu poezie nu sa fac religie in versuri, tematica crestina ramine in mine, dar este transfigurata de experienta mea si se regaseste in poezia mea, dar nu explicit religios
Eu: bine, cu asta sunt de acord, acum ca ai nuantat
El: multi profesori care mi-au citit poezia mai recenta mi-au zis ca are un iz religios, dar care e fericit integrat in expresia poetica, asa ca ramine poezie
Eu: bine, scrie cum vrei, dar nu uita ca in final nu profilor sau cititorilor, oricare ar fi ei, vei da socoteala
El: de fapt scriu cum simt mai bine poezia, eu sunt pro poezie
Eu: poezia e si ea o inzestrare si un mestesug si depinde de tine
Eu: dar vesnicia ta nu depinde de poezie
Eu: imi dai voie sa folosesc partial si fara numele tau discutia asta pe blog?
El: bineinteles
Eu: multam
Eu: se explica bine, zic eu, ceva din ce e si ce trebui sa fie poezia crestina
El: eu nu cred ca voi da socoteala pentru poezie, fiindca eu nu o consider un talant sau ceva de la dumnezeu
El: m-am nascut cu ea face parte din mine, ca singele, ca inima
El: pe cind educatia religioasa a venit pe parcurs
Eu: da, dar si de astea vom da socoteala intr-o zi
El: eu nu amestec poezia cu dumnezeu, eu o amestec cu viata mea, de viata mea voi da socoteala, dar nu de poezie, dumnezeu nu e critic literar, literatura este exclusiv un dat al omului, numai oamenii pot judeca literatura, poezia, nu dumnezeu
Eu: pai spui ca poezia e viata ta… care e prima porunca? cat cuget dai poeziei si cat lui Dumnezeu?

Publicitate

Tactica faptului împlinit

Scriam în „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon sau SUBORDONAREA SUVERANĂ” (Editura Risoprint, Cluj, 2001):

„Un lucrător în Împaratia lui Dumnezeu va recunoaşte întotdeauna realitatea lui Dumnezeu în lucrarea lui. Putem, cu trimitere la elementele concrete, văzute, direct înconjuratoare şi atât de omeneşti, să numim modul acesta de acţiune bazat pe o credinţă neclintită, existenţa „ca şi cum ar fi”, a lucrurilor „care nu sunt”, ca şi tactică a faptului împlinit. Şi de ce n-ar fi aşa, dacă Dumnezeu este „da şi amin”!?

„El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.” „El spune şi se face”! Toţi marii Săi oameni au trăit în aceast minunată realitate. Nici cele mai cumplite chinuri ale lumii nu i-au impresionat într-atât încât să renunţe, încât să părăsească această realitate. Este prea frumos şi prea adevărat în lumea lui Dumnezeu, pentru a mai fi îngaduită amestecarea cu ce se întâmpla în tabăra lui Madian.”, cu iureşul taberei duşmane.

Este singura tactică aplicabilă în războiul spiritual. De ce? Pentru că este conformă cu adevărul. Pentru că adevărul este garantul libertăţii. Pentru că faptele bune, glorioase, ale credincioşilor sunt pregătite din veşnicii, ca să umblăm în ele.

Despre administrarea Harului

Noi vedem zile şi ani, copii şi nepoţi, belşug şi lipsuri, sănătate şi boală, tinereţe şi bătrâneţe, bărbat şi femeie… El vede doar mântuiţi în Hristos. Acesta este Harul Său minunat. Acela care se înmulţeşte la cei ce au şi se ia de la cei ce n-au. Despre asta vorbeşte Domnul Isus în Luca 19.
Bisericile traditionale spun ca Harul e administrat de Biserică. Adică de preoţime. Sigur că aşa e. Biblia spune la Exodul 19:6 „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”, iar la 1 Petru 2:9, apostolul accentuează: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”, adresându-se tuturor credincioşilor. Nu spune „noi suntem”, adică doar liderii spirituali.
Preot este fiecare credincios chemat să fie sfânt. Eu, tu, vecinul de palier… Dumnezeu nu face discriminare sau ierarhii la acordarea Harului către robii Săi. Fiecare primeşte cât poate duce, apoi hotărăşte ce face cu ceea ce i s-a încredinţat. Nu cât face fiecare are importanţă, ci dacă face. Fiecare hotărăşte pentru sine. Crezi tu în Isus Hristos? Sigur că ai Harul. Îl înmulţeşti oferindu-l altora? În ordinea logică a pildei, robul care a primit cel mai puţin ar fi trebuit să aducă încă pe atât. Adică încă puţin. E dureros când Harul e respins. El se retrage de către Dătător şi pus la dispoziţia celor care îl folosesc. Aceasta e Economia Împărăţiei Sale, iar noi ar trebui să fim Miniştrii de Finanţe. Aici singura monedă în circulaţie este Harul Său.