Gânduri imposibile

Dacă existenţa (viaţa) este prin Cuvânt – din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile – iar El este rostirea lui Dumnezeu, înseamnă că neviaţa, moartea fiinţei veşnice (care nu dispare, doar piere) este alungarea ei în nerostire, în tăcerea aceea văzută ca gânduri imposibile ale lui Dumnezeu. Iadul asta înseamnă: să ştii că ai avut viaţa la dispoziţie, dar ai irosit-o, ca ai avut şansa vieţii veşnice, dar ai respins-o. Să vrei să fii iar, dar să nu se mai poată, să vrei să poţi alege iar, dar să nu se mai poată. Oamenii fără Dumnezeu se tem de moartea fizică şi se agaţă de ultimul fir de pai ca să mai trăiască o clipă… E absurdă truda omului de a-şi prelungi inutil o şansă a veşniciei pe care nu a les-o şi de care nu a beneficiat, pe care el a numit-o viaţă. Dacă ar înţelege propria-i nimicnicie, omul ar fi mult mai liniştit în viaţa pământească şi va trăi şi după ea. Pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu este singura posibilitate de a da un sens existenţei, astfel ca ea să devină substanţă a ceea ce rosteşte Dumnezeu. Adică ceva ce se obţine numai „din El, prin El si pentru El.”El e „Calea, Adevărul şi Viaţa.”

S-ar putea realiza un paralelism interesant intre aceste două triade („Din El, prin El şi pentru El” – „Calea, Adevărul, Viaţa”…).

Publicitate