Îngerul… fragment 4

iulie 18, 2008

O linie politică îl separă de sine, îi strică desenul din pulbere: „Pe aici vor trece domniile lor eminenţa, preasfinţia, preafericitul… Adună-ţi, copile, cârpele, că vor veni domniile lor, preşedintele, senatorii…” Ce i-ai făcut? Ce ai, domnule, lasă copilul… De ce-i dai cu piciorul? „Nu vezi, cucoană, că s-a prăpădit, s-a stins de mult, s-a macerat în frunza dusă, în propriu-i joc… În marea noastră colcăire vine ministrul! Mai bine agaţă-l undeva pe o culme şi cumpără-i o altă păpuşă, să înveţe ce-i omul care nu calcă pe dungile noastre politice, dogmatice, sugrumatice, pe unde vor defila curând eminenţa, sanctitatea, preasfinţia, prea fericiţii, cu ciocanul şi cuiele şi cu meseriaşii, că doar aşa vom şti dacă era Dumnezeu…

Că avea atâta dor de mântuire… Şi că doar n-or să-L ţintuiască măriile lor personal pe El personal ziua-n amiaza mare , cu mânuşuţele lor personale… Au meşteri, ce mai… Şi apoi, un pic de decenţă, doamnă! Mai bine cumpără o păpuşă nouă în loc…” I-ai auzit, draga mea? Să cumperi o păpuşă nouă copilului, sau în loc de copil, să înveţe ce-i omul. Cum Îl mişcă din aţe, cum Îl desface din cârpe, cum Îl atârnă pe lemn pe Fiul Omului…

Îţi vine să plângi… „Nu Mă plângeţi pe Mine, plânge-ţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!” Eşti în litere ca o rezonanţă permanentă, cauţi pădurea existenţei şi nu găseşti decât copaci, te agăţi de unii, te loveşti de ceilalţi, ploaia începe ca o pernă sub care încerci să-ţi bagi capul ca să nu mai auzi…


Eutanasia şi sfinţii

iulie 18, 2008

Condamnaţilor la moarte prin injecţie letală li se dezinfectează acul seringii care urmează a le curma viaţa? Că acelora care cer eutanasierea, da. Câtă curăţie asigură Satan celor pe care urmează a-i înghiţi? Cât mers la biserică şi câte lumânări aprinse? Cât ulei în candelele de la căpătâiul patului, sau cruci desenate la iuţeală pe burţi?

Întreb şi eu… Dumnezeu nu poate fi altfel decât sfânt. Iar noi, oamenii, nu putem fi decât sfinţi, ca să ne poată „asimila”, ori… eutanasiaţi de amăgitorul… Adică nici reci, nici în clocot.

„Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3:16)


Poeziile Rodicăi Sagaidac

iulie 18, 2008

Mesaj ClaS, ianuarie 21, 2002

Jos palaria!
Jerba superba de imagini in care ma scalzi, draga Rodica, aproape ca ma sufoca!
Daca as sti ce-i aia invidie, ar fi tot un fel de „Imperativul absolut” al momentului.
E superba descrierea luptei umanului cu propria lui suferinta intr-o incrancenare de atata dramatism ca in versurile astea:

Leaga-ti sufletul de grilaje!
Stai cuminte si taci!
Lasa gaitele sa tune si fulgere
sa bata cu dalta
sa suiere
sa sparga fereastra si teasta.

Leaga-ti urechea de noptiera!
Nu lua surogate!
lasa himera sa-si zornaie toalele
cantecul ranjetul
sa-si anunte martiala victoria.

Leaga-ti ochii de lustra!
Nu te uita in adancuri!
Tine piept valvataii!
(un vierme obez face baie-n tesuturi).

Infige-ti degetu-n pana!
Adu-ti aminte de Iov!
Spune ca stii:
Chi-rur-gul di-se-ca tu-mo-rrrrra.

Iar salvarea care se intrevede amestecandu-se esential cu chiar cauza suferintei, atat de bine redata in ultimul vers, chi-rur-gului (in sensul imbratisat de mine, Dumnezeu, dar poate ca ai intentionat exact invers – asta nu schimba frumusetea poeziei, nici nu-i deturneaza sensul profund biblic) fiindu-i descrisa sigura si categorica interventie prin sacadarea produsa de despartirea in silabe a versului si prin accentuarea atat de dureroasa a ultimei silabe (aproape rautacioasa, asta iarasi ma face sa ma intreb daca nu-i totusi vorba despre Satan, „himera” ce-„si zornaie toalele”)…
De fapt, problema cauzei suferintei da si astazi batai de cap unei parti a lumii teologice.
Ca sa raman la poezie, n-am inteles un lucru in versul „Lasa gaitele sa tune si fulgere”, desi merge si asa si asa: „fulgere” e verbul la conjunctiv („sa fulgere” – in cazul asta nu stiu daca e acceptata in romaneste „mancarea” lui „sa”), sau e subiectul propozitiei „si „fulgere sa bata cu dalta” si
urm.?

Nu stiu, eu nu consider ce faci a fi estetica a uratului (desi asa s-ar putea crede dupa unii termeni folositi), daca e sa aprofundez serios… Nu cred ca un vulcan in eruptie imi poate naste impresia de estetica a uratului. E mai degraba o zvarcolire a unui adevar pe o pardoseala de real selectat de
zvarcolirea insasi, elemente care isi imprumuta din caracteristici.
Viziunea ta asupra dragostei, in poezia de mai jos, ma face sa cred asta. Dragostea e un adevar. Zvarcolirea ei implacabila, o data starnita, reflecta o realitate care o reflecta. Daca realitatea e potrivnica, apare aceasta confruntare descrisa magistral de tine. Nu dai o definitie a dragostei, ci a unui adevar in lupta cu zvarcolirea lui. Dragostea este altfel.
Nu as spune ca faci o estetica a uratului. Mai degraba una a luptei cu uratul!

Dragostea

Exoftalmica revoltata tipatoare
ascunsa cand intre rafturi cand in sertare
acrobata geniala
danseaza pe frunze pe clape pe ape pe muchii de sabii
rade si cu unghiile de la picioare.
Te-acosteaza cu placere la jocul de-a baza
musca si triseaza diplomata
(si cata risipa de butade cat au plans poetii in pletele ei cu iz de ciumafaie!)
si noi razboinici viteji
ne vom zbarli vom face bulbuci la gura
vom juca cu ciuda batuta pe trupul ei de vulpe batrana
ii vom taia felii-felii rasuflarea
sau poate o vom crede cum am facut si altadata
fi-va-ne mila!
„C’est la vie” – va sopti deranjata.
„C’est la vie”
Inteleptul din scorbura vremii nu o data a spus:
„Nu starniti dragostea!…”

Stii la ce m-a dus cu gandul poezia de mai jos? La Exod!

Vad clar puterea rugaciunii si pocaintei rupand barajele dintre om si Dumnezeu. Ideea ca Nasterea (din nou) e un proces care se poate invata prin rugaciune, e interesanta. Dar contine un sambure de orgoliu omenesc, dupa parerea mea. Teologilor, combateti-ma! Mi se pare ca scade putin tensiunea. Oricum, iti multumesc pentru poeziile astea!

***
Intre mine si Tine
traumele sapau basoreliefuri
moartea aristocrata isi bea ceaiul
citindu-i pufaind
pe Goethe si Shakespeare.

O urbe
supraaglomerata
de patetici iubiti
si jegoase fantome de lumina.

Memoria
si-o ruga
spintecand ascutita
epiderma supuroasa.

Inca un pas
invatam sa ies din era intrauterina…

Demitizarea Satanei, deconspirarea unei intregi retele secrete malefice agresive, virulent molipsitoare („este plin de purici de caine”), din poezia de mai jos imi confirma: Nu faci estetica uratului, ci a luptei impotriva uratului. Reprezentarea corecta a adversarului face parte din arsenalul tau. Sa-ti dea
Dumnezeu izbanda in lupta aceasta!

***

Stiu
din timpuri ancestrale
ai purtat razboaie
cu scafarliile lor genialoide
-mingi de chihlimbar-
ai dus-o si pe tanti Saveta la duba
l-ai luat si pe tataia de-o aripioara
astazi – retor
maine – borfas
(in ipostaze exclusiv mizericordioase)
vrei cu orice pret sa mor de sete
sa-mi iasa basici de ciuda pe gura
ioi in inger de lumina te prefaci
hai lasa-ma
esti plin de purici de caine…

Inca o data iti multumesc!

Ionatan

(Rodica este de multă vreme membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova)