Îngerul… fragment 8

iulie 25, 2008

Desigur, şopteşte ironic personajul, dă-mi batista să-mi şterg lacrimile din colţul rimei! Mai ai de întins vorbe, de înfipt plumbi de bici în spinarea iubirii, măi, domnule om! Adică eu. Apoi cheamă şi-mi judecă umbra, odată cu o lebădă ce-şi leapădă laptele în clipele chipeşe.

Dar Tu mă iei aşa, pironit în sentinţă ca-ntr-o oglindă, şi mă reciţi psalmodiat. Atunci mă văd aşa cum sunt, ghem fără scop, între umbră şi literă. Lumea toată sclipeşte din lebede.Nu vreau să fug, nici n-aş putea. Numai Tu mă poţi desface din umbră, numai Tu poţi să-mi dai libertatea din literă. Şi tot ce e mai frumos într-o lebădă – laptele-ou, mă-nlănţuie-n scâncetul singurei tandre naşteri din nou.

Pot să-ţi mai scriu? N-au sclipit pereţii de mine şi supa copiilor n-a făcut valuri mici? Nici n-a strigat cineva cu glas tare „Unde e?” şi tu ai răspuns „Cine?”…? Să ştii că da.

Cei mai multi au pierit numai pe dinafară. Societatea e mutilată de urmele lor. Suciţi în găuri de glonţ ca în somn, în sângerânde răni de pumnal, ei sunt ventrilocii pieţelor publice, ai veceurilor publice, magnaţii cărnii de traficat, ai cartierelor de închiriat… Şi-mi alunecă scrisul între două perechi de înţelegere, de nu mai ştiu din care parte venea liniştea.


Smerenia, ori o afli singur, ori nu te învaţă nimeni

iulie 25, 2008

După nopţi dormite mai mult sau mai puţin, pierdute mai mult sau mai puţin, vine ziua cu demonii ei, dar şi cu credinţa ei, cu luptele ei, cu bucurii şi amărăciuni neaşteptate…

Aseară cineva îmi spunea că a renunţat să mai lupte, că a făcut tot ce a putut şi degeaba, Dumnezeu a rămas orb şi surd la rugile înălţate… Că nu mai are putere decât să stea între două lumi, atras/ă de amândouă deopotrivă, dar şi respingându-le, cu mare dezamăgire.

Mi-am recunoscut trăiri din vremuri amare, mi-am amintit de „flendura bătută de toate vânturile”, care eram. De descompunerea inceată a speranţei, ca a unui cadavru uitat pe câmpul de luptă.

Aseară am încercat să încurajez persoana respectivă… Mi se făcuse milă. Până mi-a vorbit despre cauza stării: orgoliul personal. Un mare orgoliu personal. Atunci m-am oprit. Smerenia ori o afli singur, ori nu te învaţă nimeni.