Ping-pong poezie (exerciţiu de rimă 2)

iulie 11, 2008

Mesaj ClaS 26 dec 2001

„Poveste”: (4
> strofe x 6 versuri,
> rima umiforma)
>
Am inscris pe-un camp cu maci
-esti plugar, inger sau vraci?-
No, ca mi-s plugar din daci!

Si departele-i aci
incarcat de vesnicii
nu il vezi si nici nu stii

Voi visa din beduini
ca-mi trag seve cu pelini
si ma duc pe la vecini

Spun si tac si iarasi spun
(tic de mos, de Mos Craciun,
ce-a pornit de prin ajun

1. Ionatan
2. Teo
3. Sanda

Reclame

Fragment 1 din „Îngerul…”

iulie 11, 2008

Arunc în neorânduială trufia, frica, noimele existenţei supercivilizate: în uşa întredeschisă eşti Tu! Apoi, câtă vânzoleală ecumenică…! Parcă toţi ar vrea să Te cumpere cu mătăsuri, mătănii, mănăstiri, cu aurul care le prisoseşte, paporniţa cu odoare, urdori de adorare, regurgitări din toată inima, din toate varicele, din tot sufletul… Fariseii îşi fac vânt cu bretelele de la pantaloni, profeţii mincinoşi, să nu-i înăbuşe infarctele. De atâta căldură umană, i-a năpădit urticaria! Mă tot întreabă înverşunaţi, mă trag la răspundere. Şi ce să le spun? Ce să le spun, Doamne sfinte, cine sunt eu, ca să le spun că în uşa întredeschisă eşti Tu? Fiindcă nici eu nu-s mai breaz. Doar că-mi e chipul despicat de privirea Ta şi apoi adunat ca o fereastră între cărămizi. Se vede de afară, printre ghivecile cu otrăvite muşcate.

În curând, ireconciliabile peisaje vor umple decorul: scene diverse, dar cu un fel de aceleaşi culise cu îngeri diverşi, de ne tot întrebăm, masca pe care-o purtăm, a cui este, oare?

Şi ieşim pe străzi, hăituiţi de aer străin. Trec în marş oameni politici, cocote, geambaşi, colonei cu trese din tibii de prunci. Se opresc să-şi ajusteze ţinuta chiar în fereastra mea. Îi văd, prea bine îi văd în chipul meu oglindit acolo, în ea. Şi ficşi, de cealaltă parte, străvezii şi casanţi, ochii mei nu înţeleg mai nimic. Doar lacrima, care îngână „oameni, zile, pietre”. Oameni buni, oameni răi, oameni care nu vor să ştie că în uşa întredeschisă eşti Tu!


Pe holurile de la Fundeni

iulie 11, 2008

În 1994 mă internam pentru prima dată. Îmi amintesc şi acum scările de la neurologie de la Gheoghe Marinescu, sau holurile de la Fundeni. Cât am stat acolo, vreo trei săptămâni, am scris. În patul din salon, pe hol sau pe balcon, mai ales după amiaza şi seara, scriam.

Odată întors acasă am reevaluat ceea ce am scris. Adunasem, în trei săptămâni, vreo 200 de pagini bătute la maşină. Am tăiat zdravăn. Eu făcusem poezie. Am reluat totul. A ieşit altceva. Un fel de proza. O carte întreagă de peste 80 de pagini.

Se cheamă „Îngerul cel mai scurt înspre mâine” şi nu este încă publicată. Îmi tot spun de 14 ani că-i va veni timpul. Acum chiar cred că vremea publicării ei se apropie. Fiindcă l-am cunoscut pe Îngerul aceasta scurt. În cartea aceea scrisă de mine, El însemna mântuirea. Dar înseamnă şi Iubirea, şi Pacea, şi siguranţa că mîine poate fi veşnicia care poate fi mâine. „Îngerul cel mai scurt înspre mâine” este mântuirea. Este salvarea mea din păcatele mele.

Adică o zi cu Domnul înseamnă siguranţa alteia şi alteia până dincolo de toate zilele. Înseamnă Prezenţa Sa în viaţa mea cu tot ce aduce ea: linişte definitivă, plenitudinea iubirii, dedicare fericită. Şi îngeri…