Îngerul… fragment 11

iulie 29, 2008

Dar n-ai cum să vezi, căci te întorci grăbit pe călcâie să-ţi umpli iar umbra ca pe un sac uriaş cu deşeurile propriei menajere, moartea, cu jucării stricate, lucruri care nu îţi mai vin, foi rupte, ochi duşi, multe cioburi, secunde scuipate în obrajii oglinzii… Şi tot ce-I arunci la picioare ia forma crucii. Dar te răsuceşti pe călcâie şi nu apuci să mai vezi lacrima Sa nesfârşită, sângele-I drept, reciclând totul în natură.

Ceruri noi şi un pământ nou într-un univers în sfârşit salvat, un adevărat circuit al mântuirii în natură, cu oamenii drepţi şi nerăsuciţi pe călcâie, fără umbre, doar, în lucirea zorilor veşnici, cu inima crucii proiectată pe ei… Dumnezeu te aşteaptă acolo mereu.

Drept, nesfârşit şi bun şi cu privirea la inimă. Sentimentele Lui poartă cuie, te poartă chiar şi pe tine… „Cine sunt eu?” Un cui, eşti un cui care încă atârnă aproape topit, aproape curgând, legănare şi iar legănare, pe amândouă călcâiele.

Căci numai credinţa mai poate şti ce va mai fi. Când se va fi? Numai zăbrelele zorelelor îndrăgostirii… „Nu m-am iubit decât pe mine!” Simptomatic. Dus-întors de pământ şi de umbră. Instrucţia la cataramă a îndoielii în poligonul durerii… Pacienţi cu memoria scoasă. Bătaia la cataramă a şfichiului nesiguranţei pe spinarea nebunui… Poţi să te întorci cât vrei, domnule doctor. O dată şi încă o dată şi încă o dată… Aşa! Acum stai!

Reclame

Să facem om!

iulie 29, 2008

Întotdeauna adevărurile mari sunt făcute din adevăruri mai mici. Hristos a murit pentru noi, dar fiecare dintre noi purtam imensa vină a păcatelor noastre. Iar „noi” însemnăm miliarde şi miliarde, însemnăm o istorie…

Există crucea Sa ca o cheie de boltă a universului, dar există câte o cruce de asumat pentru fiecare dintre aceşti „noi”.

Şi există o Iubire ce nu poate fi descrisă, dar dincolo de ea este câte o iertare pe măsura fiecărui om. Există o mântuire individuală şi cu neputinţă de stricat ce ne va aduna în acea de neînchipuit glorificare care ne va face consoarta lui Hristos în veşnicie.

Existăm în efemer eu şi tu şi tu şi tu, pentru că în infinit S-a auzit un glas: să facem om!