Îngerul… fragment 3

Purtăm proteze de inteligenţă pe ochi. Pe ochii noştri decupaţi din fumuriile coclauri ale serii. Se văd doar semne de-ntrebare, aure smulse de pe lucruri, de pe insecte, oameni, stele… Boli cosmogonice bizare, anatomii de elefanţi, mamuţi revărsaţi din tinetele zodiacelor, care ne orbesc… Purtăm proteze de inteligenţă, realităţi chinuite, abuzul de bisturie în frunză nereuşind să dea de albastrul din verde. Ne răstignim doar umbrele.

Toamnele nu sunt decât softuri pretenţioase pentru calculatoarele noastre. Inimile…? Batere de sânge în cuiele fricii, undeva, între trecut şi viitor. Oh, Doamne, mai lasă o alee măcar, în parcul verde al tăcerii, în orhideea suplă a blamatei sincerităţi ! Am vrea să înţelegem toate astea, am vrea să clădeşti Tu în noimele naşterii, am vrea ereditatea închinării… Nu monştrii ingineriei genetice, nu mutanţii creierelor stâlcite de ateismul mestecător, nu, nu, nu!

Drogării, destrăbălării docente făcute sul pentru întrebuinţări, flăcări, focare, erupţii, cum să le mai spun? Lumea. Socialul. Noe se îndreaptă către arcă… Doamne, mai lasă o funie să agaţe de inimă cârligul transcendent al ochilor ridicaţi în rugă…

Publicitate

Aroma de Dumnezeu

Întrebaţi-mă despre mine. Cât adevăr vă voi spune şi cât va rămâne nespus? Cât adevăr despre Sine ne-a spus Domnul nostru? Pe tot, veţi răspunde. El este Adevărul. Da? Cât cunoaştem şi cât nu, despre Dumnezeu? Aşa şi cu mine… Bineînţeles, la scară, şi luând în considerare că şi voi sunteţi oameni. Adică… tot la scară! 🙂

Eu am un mare avantaj: pot spune în poezie acele lucruri despre mine pe care nici eu nu le ştiu exact, fără să mint. Uneori lucrurile pot fi spuse doar atingându-le. Aşa făcea Domnul Isus când vorbea în pilde. Sau când vindeca bolnavii, atingându-i: vorbea despre o realitate a Sa, realitatea Împărăţiei Sale.

Într-o zi, orice floare de tei se rupe şi cade. Rămâne parfumul ei să mai spună ceva, un timp… Orice gând despre tei sugerează, presupune AROMA de floare de tei. Isus Hristos e AROMA DE DUMNEZEU! Aromele nu mor niciodată. Parfumul unei flori dispare. Aroma însă e ideea despre puterea unei flori, mai mult, însăşi împărăţia acelei flori. Ea nu poate dispărea. Aşa cum nu dispare o oglindă când încetezi să te priveşti în ea.

Iar ppp (exerciţiu de rimă 4)

Mesaj ClaS, 29 decembrie 2001

Dragii mei, voi da totusi replica… la jocul de mai jos.

>> 1. Legile Domnului nu sunt un joc!
>Sunt libertatile zborului ce cheama lucrurile la loc,
Linistea omului intre stalpul de nor si stalpul de foc
>
2. De-aia nici n-am facut apel la ele
>Desi se citesc noaptea in dansul de stele.
sau ziua-ntr-un fluier de mierle
>
>> 3. Nu cred ca n-ai inteles ce am spus,
>Cu totii vrem sa vorbim limba Celui de Sus
dar si linistea Lui de pe zori si apus
>
>> 4. Stiu ce sunt „conventiile poeziei”: nu sunt nici Lege,
>> nici har.
>Printre ele pasim sa dam rod unui „bob de mustar”,
litera de iubire din al Domnului alfabetar

>
>> 5. Nu vreau sa vin cu contra-citate, dar sunt si porunci
>> de genul „nu lua,
>> nu manca”. Despre astea vorbeam.
>Si apoi intindeam un gand de la unul la altul si ne
>zambeam.
privind iarna cum face din cerul albastru un geam.
>
>ti-am facut-o, nu-i asa?
cand e nu si cand e da?!