Îngerul… fragment 6

iulie 20, 2008

Trag la intrare, scrâşnind, autoturisme. Eu urmăresc ochii plini de nădejdi care ornează canaturi cu vopseaua căzută. Când este spre seară, ocolişul luminii, mai adânc şi mai singur, desenează altfel. După ce vor pleca, voi avea mai mult timp să-ţi povestesc. El s-a sprijinit de perete şi tace. „Ce de oameni bolnavi” îmi vine să zic. Jos în curte se adună maşinile.” Uite ce de ochi acolo, la geamul ăla de la etajul patru… Ca gămăliile stinse ale unor chibrituri.” „Aşteaptă contravizita.” zice el.

O ţară de răni peste care a crescut poporul de răni. Printre fabrici şi uzine, proletarii şi seniorii lipsei de credinţă, printre crematorii, terenuri de fotbal, poligoane de tragere de timp când încoace, când încolo… Peste propriul trup trupele de jandarmi personali percheziţionându-ne lenea, vanitatea, ura, creşterea criminalităţii în minţile noastre, în ochi, în viscere…

O ţară de răni, o eră pe ducă: păduchii ca nişte minuscule gonguri crescând în priviri, sărind ca din arcurile unui ceas sfărâmat pe uluirile rănilor înconjurătoare. Aici nu e vorba despre oameni, ci despre răni, ţinea să explice profesorul de inferne. Nu e adevărat că doare pe cineva rănile care sunteţi, minţea cu neruşinare profesorul de inferne.

Se întorc mirosind a cafele şi spirt, grăbiţi şi trişti, cu halatele fluturând peste tot. Iau pulsul, temperatura, măsurile care se impun… În urma lor umbre obosite dau să se agaţe de câte ceva. În flaconul cu ser pluteşte un paianjen decapitat. Domnule doctor, priveşte! Întoarce-te şi priveşte. O dată şi încă o dată şi încă o dată. Dumnezeu te aşteaptă mereu, drept, nesfârşit… Şi tot ce-I arunci la picioare ia forma crucii. Forma fixă a lacrimei cursă înspre temeliile lumii. În flaconul cu ser pluteşte un paianjen decapitat.

Reclame

Prietenii cu rimă

iulie 20, 2008

În iarna lui 2002 făceam o călătorie prin ţară, căutând să-mi cunosc noii prieteni de pe ClaS. Pe drum am scris impresii…

Mesal ClaS, 20 februarie 2002

„Si acum, iata cateva „banchete” aranjate pe banchetele din si dintre trenuri.

Sa spun
si sa tac

Prietenilor mei

Sa spun si sa tac
si lacrima sa topaie undeva,
ca o sageata rosie de mac
pe campul de la marginea mea.

Erati acolo si voi si memoria,
iar strugurii dintr-o natura moarta
isi dezgoleau podgoria
in cate-o soapta.

Imi venea sa visez,
dar visul trecea greu printre brazi
din cerul larg si ecosez,
catre azi.

Imi veenea sa ingenunchiez
si ingenuncheam aproape cuminte,
lasandu-va sa ruga si sa-nserez
si sa v-alinte.

Voi
doi

Andreei si lui Dani Luncan

Voi doi daramati un zid,
dincolo de el era copilul
care va imbatranea subtire si nevazut,
iar dincolo de dincolo uneori
navaleam si eu adunand caramizi.

„Vrem sa facem un templu fiindca e dimineata”
spuneati voi.
„Vreau sa fac un templu fiindca e la amiaza,
ori pe-nserat” spuneam eu,
„Ei, sa va vad!” spunea Dumnezeu
punandu-Si Duhul in privire
ca pe o pereche de ochelari.

Soptiti-va!

Lui Marius Calacean

Daca am trece dincolo de privire
am vedea altceva:
tot felul de junghiuri metafizice,
reumatismul nostru spiritual, zici,
si pe Dumnezeu zambind
„Jucati-va, jucati-va,
sunteti copii, copiii Mei!”

Indelung rabdatoare pe lucruri
calda retina,
cand El pune mila de ingenunche poetii
cu trenuri cu tot, cu dealuri cu tot,
cu zapada cu tot.

„Copii, copii, copiii Mei,
soptiti-va intre voi, adevar zic, soptiti-va,
clipiti-va unii pe altii!”

Cioc,
cioc!

Lui Catalin Lata

Inima lui cat o corporatie spui,
inima lui cat o corporatie!
Si un inger imbracat in haina de piele
incuviinteaza.

Apoi ma alinti ca pe ouale de la Pasti,
cioc, cioc si nimeni nu raspunde,
incep sa cred ca nu esti acasa.

Doamne, ce vant ma aduce
si care vele ma vor trece
peste prag?

Bulgare
de zapada

Lui Daniel Chereji

Un bulgare, atat, de sus pana jos,
un templu rotund rostogolindu-se
si se aduna si se aduna
si se aduna-mprejuru-i.

Ferestrele zburatoare,
ochii indragostiti de privelistea lui Dumnezeu
cautandu-le,
s-au stravezit deodata.

Ai picat raspicat pe inima mea,
ca un bulgare de zapada rostogolit
si nu se stie pana unde,
unde, unde,
zapada ulgarele in sine-l ascunde,

In avalansa de templu
intru smerit si contemplu.

Calimara
limbii romane

Rodicai Sagaidac

Si plangea calimara limbii romane
si tasnea calimara limbii romane
drept in a cuvintei minune
si campuri si munti si ramane…

Niciodata din mar fara mar tu nu vii,
incrucesti orizontul, apriga linie-i fii,
fulg razvratit in cuminti papadii,
peste brazii contorsi, voivozii.

Mica, mica facandu-te sa se poata zari
cum, dincolo de portile toate
adie copii.

Cu eu
si tu

Lui Sami Mitra

Nu stiu de ce calc incet printre poemele tale.
Falnice cresc, vin caravane de dor.
Tai si mananc si litera mi se pravale
ploaie albastra pe ochi, ca dintr-un nor.

Stii tu mai mult decat biata silaba sau ce
ma surpa in ganduri de numai in flacari mai ies
cum ies din petale alburi curate si-mi e
chipul rasfrant de un rau peste sine sumes.

Te-am intrebat cu o pretutindeni si ruga mirare,
Iar tu ai raspuns prieteneste cu singurul loc
Din lumea si tacere si cantare
cu eu si tu si totul si deloc..

Frate,
frate

Lui Gil Indrie

Frate, frate,
inimii-i sunt strugurii copti!
O aripa arde in porumbel,
porumbelul arde si el in tacere,
tacerea arde luminand imprejur
pana la teserea de Cuvant.

Frate, frate,
uite, Dumnezeu mai are o aripa, de buna seama,
cu zburare curanda, prejmuitoare, ce urca
prin strugurii calzi si rotunzi dintre noi
spre libertate,
„Caci oricine face ce voi
si frate si sora, si mama…”

Ia mainile
de pe volan

Lui Liviu Mocan

Am vazut formele smerindu-se-n fuga
pana la idee, pana catre sangele lor
si tu cu dalta iti mangaiai inima
de la una la alta

Stergeam impreuna parbrizele vremelniciei
de promoroaca de peste nopti
sa vedem pe unde sa zburam,
degetele noastre scriau mare „partasie”
sau „faptasie” sau ceva asemanator
pe reclamele fosforescente ale
singuratatii fiecaruia.

Aflai asadar ca te rogi din mers,
dupa sfaraitul incantat al motorului.
„Ia mainile de pe volan, am soptit,
ia mainile de pe volan,
ca sa ne rugam amandoi.”

Lupta cea
goliata

Lui Alin Creanga

Hai sa ne jucam de-a primejdia:
eu poet, tu poet, El priveste
cand fata nadejdii ne-o ia
si in zambet ne-o uita, cereste.

Si ce serios te-ai facut, deodata,
de parca ingerul tau numara pe-nserat
copii ce cad cu zgomot si ard
in lupta cea goliata.

Mai,
mai…

Lui Teofil Stanciu

Nu stiu unde sa privesc sa vad bland
aripa teofila impamantand
(asa cum insereaza de exemplu coroana
pe fruntea ta cand te ascuti in goarna.)

Nu-I uiti ecoul nici dorul , mereu
de cand gustasi gustosul Dumnezeu,
iar poezii bolnave le-ai pus de sanatate
peste aici, peste acolo, peste poate…

Spre cer
scorburare

Georgianei Hategan

Ca un fluture care canta din leganarea-i
ca dintr-o floare secreta,
ca fuga aurului printr-o copilarie poeta,
asa intindeai painea cu unt a glasului tau peste ape
si peste glod si peste cer si peste aproape.

Asa inchideai o varsta, pe alta o deschideai
ca pe niste corabii comori
prin care treceai…

Tampla o-ntorci din intamplare
omului om, cerului ceruire, zborului inzburare,
partiei pamant alunecare
pana la cumpana cantatoare
spre cer scorburare.

Vaslesti
cu inima

Nicoletei Salcudean

Vaslesti cu inima repede, repede,
cu tropotul stelelor noaptea,
cu chipul printre miresme…

Har, har, masura indoita, indorita, insorita…
Dumnezeu odihneste o floare de tei
in cuvintele tale si de aceea
vin fluturii la ferestre si albinele
si chipul Maicii Domnului trezind Pruncul
ca si cum ar fi putut sa adoarma
mai ales ca visai cum alearga
prin harul instravezit.