Psalmul de sub perfuzor 9

iulie 7, 2008

Cu tot încetul mirat de melcii privirii, tare aş vrea să înţeleg perspectiva… Cineva a denumit ziua de mâine a zilei de azi cu Sine şi de atunci spunem în şoaptă că vom. Nimeni nu ne întrece la asta.

Nu e mare lucru de înţeles, doar că gândurile noastre sunt jos, ciugulind ca orătăniile pleava generaţiilor trecute. Care generaţii au murit. Aşa ar trebui înţeleasă ziua de mâine, cu hamurile animalelor de povară ale vremii în dinţi. Şi cu zăbala iubirii pe faţă.

Restul e ca tragerea piciorului stâng: cu atât mai necesar e dreptul! Că mintea poate şchiopăta. De iubit, se iubeşte cu inima. Încercaţi!