Trecerea prin icoană (fragment 08)

iulie 21, 2008

***
că i-am spus mă sufletul meu de ce faci ochii ăia mari
când mă vezi el cotrobăia ceva la răsărit
căuta un drum sufletul e cercetaşul aprig
în toate războaiele el e întâi uneori îl las la vatră să are uneori
dezertează e un obicei prost
când nu i s-a dat raţia de încredere
gamela cu speranţă i s-a spart mă sufletul meu
doare tare singurătatea dar e prea îngust pe aici

e prea îngust prin viaţă de-aia dai pe de lături ca inundaţia
nu ai vreme de stat trebuie să mergi înainte trebuie să
pregăteşti venirea mea nu-i aşa trebuie să iubeşti
da da trebuie să iubeşti de aia ai luat grenada aia de inimă
şi arunci cu ea în Dumnezeu

***
am dat întunericul deoparte şi am tras mai aproape
bătaia de pleoapă a dimineţii carul scârţâind malul cu fragi
mă întrebau toţi de unde am atâta pantă domoală
eu decojeam alene o ramură de salcâm să văd seva
pe întuneric nu vedeam pulsul ei

când a rămas doar un gând al înaltului salcâm
am aflat că bate vântul în coama lui şi ziua şi noaptea
şi pe întuneric şi pe lumină am aflat că nu-l doare niciodată
că bate vântul îî scutura florile cu gust amărui
eu le mestecam să învăţ seva cum străluceşte
de atâta albină

***
aduceau de la puţ apă femeile satului
zburau speriaţi de întindere pitpalacii
în colţul plopului era fluviul împăturind
aerul şi dându-l deoparte

nimeni nu vorbea despre soare
el tăcea şi făcea cald în pâini miezul grâului
o fetişcană a clipit din pistrui şi s-a dus
cu cobiliţa pe umeri până în vis

numai cine spune pe înţelesul aripii vântul
ştie câte ceva despre iubire
şi pe înţelesul sângelui crucea

***
era gata să plâng când ai strălucit tot
aşa deodată şi am uitat din toată inima că eram
nădejdea îşi sumeteca mânecile şi cocea pâini
credinţa deretica zâmbitoare mai era dragostea
care făcea câte ceva cu mine de nu ştiam
cum am uitat deznădejdea de până mai ieri

voiam să dau un nume priveliştii cu îngenunchieri
nu e necesar mi-ai spus priveşte înainte şi tot
înţelesul îl aşterni ca pe alei stropi stingheri
dintr-o ploaie cu zori
vino să bem încă un înger încă un zbor vino să ştim

Reclame

Prietenii cu rimă 2

iulie 21, 2008

Rodicăi Bogdan

Suie-te, aripă!

Ca şi când văile au glăsuit „suie-te, aripă!”,
Aşa alintai catedrele sentimentelor.
Şi o poveste jucăuşă a nu observa lacrima se făcea,
Când exploda picătura de ploaie pe geam.

Am întinerit, spunea şi macul memoriei,
Am ani mai puţini decât bojdeuca din deal,
Mereu mai puţini…
Orice-ar fi, tot voi albi de tăcerea ascunsă
De opiul privirii nevolnice a indiferenţei.


Nu convingerea mea despre mersul trenurilor aduce trenul în gară…

iulie 21, 2008

Cu ce gând aş putea începe ziua de azi, ca să mă pot bucura de ea câte 60 de minute în fiecare oră, timp de cel puţin 24 de ore? Hi! veţi spune. Ăsta nu e zdravăn. Are mai multe ore într-o zi, decât are ziua însăşi. Mă gândeam că la Dumnezeu „o mie de ani sunt ca o zi, iar o zi ca o mie de ani”. Iar eu vreau să fac voia Lui.

Nu ar trebui să fie greu, când Hristos locuieşte în mine. Îmi pun tricoul, îmi spăl faţa, deschid fereatra, îmi pregătesc micul dejun (sau nu, astăzi postesc). Apoi mă aşez la calculator. Unul ca mine nu are multe opţiuni: Hristos din mine e cam legat de glie.

Dar uneori mă gândesc la cât de relativă mi se pare voia Lui… Atunci când valorile noastre de o viaţă sunt violentate, când pur şi simplu ne sperie, când se proclamă Domn al Sabatelor inimii şi minţii noastre închistate, formate în vremi, generaţie după generaţie, an după an, clipă de clipă… Când clişee dragi ne sunt puff! spulberate, şi nu mai avem echilibrul şi tăria stâncii convingerilor noastre…

Am înţeles: nu convingerea mea contează, ci El! Nu în convingerea mea trebuie să mă încred, ci în El. Nu convingerea mea despre mersul trenurilor aduce trenul în gară…